Bun venit acasă! Steliana Nistor antrenează la Sibiu

Olimpica de la Beijing își va înființa propria şcoală de gimnastică. 

steliana 2După ce a ales să părăsească România, din cauză că nu a găsit un loc de antrenoare, gimnasta Steliana Nistor pare să-şi fi găsit postul dorit chiar în orașul natal. Una dintre cele mai importante sportive sibience, Stela are la activ două titluri de vicecampioană mondială, cinci medalii la campionatele europene, dintre care una de aur, dar şi o medalie olimpică.

Tot acasă e mai bine

A antrenat în Norvegia, însă dorul de ţară şi mai ales de Sibiu au făcut-o să se întoarcă acasă. „Sunt bucuroasă că o să pot antrena la Sibiu. O să am grupa mea de fetiţe de care o să mă ocup şi o să le învăţ tot ce ştiu pentru a descoperi o nouă campioană”, mărturisește, cu mult optimism, Steliana Nistor. Aceasta va antrena de două ori pe săptămână într-o sală de sport din cartierul Ştrand. Sibienii care vor să-și îndrume propriii copii spre gimnastica artistică pot să
apeleze cu încredere la cea care a urcat pe podiumul olimpic. „Nu este obligatoriu să facă toate fetele performanţă. Voi avea şi un program de gimnastică menit să ajute la o dezvoltare armonioasă”, explică Steliana.

Pasiune de-o viață

Sportiva care la toamnă va împlini 26 de ani se mândrește cu o medalie de bronz cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008, două medalii de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2007 și o medalie de aur, trei de argint şi una de bronz la Campionatele Europene din 2006, 2007 şi 2008, desfăşurate în Volos, Amsterdam şi Clermont. „Gimnastica este pasiunea mea în viaţă şi acest lucru m-a ajutat să-mi creez o bună experienţă în profesia de antrenor. Mă simt foarte împlinită cu mine însămi şi nu-mi pare rău de nicio clipă pe care am petrecut-o şi am trăit-o în sala de gimnastică timp de 15 ani. Evident că şi şcoala este un lucru foarte important în viaţă, însă nu regret că am ales să-mi dedic viața sportului“, povestea ea, într-un interviu acordat după retragerea din 2008.

Steliana NISTOR | gimnastă
„Obiectivul meu a fost să muncesc, să nu renunţ, să sufăr şi mi-am spus dintotdeauna: «suferă acum şi trăieşte restul vieţii ca un campion»“.

Contact

Pentru înscrierile la cursurile de gimnastică susținute de Steliana Nistor, cei interesați o pot contacta pe sportiva sibiancă la telefon 0740/902.263 sau prin e-mail, la adresa: nistor_stela 2005@yahoo.com. Sala de sport unde se desfășoară cursurile se află pe strada Haţegului nr. 8.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*