Consiliul Județean Sibiu este una dintre cele trei Organizații Partenere selectate în vederea înființării și operaționalizării Unității Centrale de Achiziții (UCA) la nivel local. UCA a fost înființată la nivelul județului Sibiu pe data de 05.10.2021.
Așadar, pentru o mai bună informare privind înființarea Unității Centrale de Achiziții (UCA) la nivelul județului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, alături de Agenția Națională de Achiziții Publice a organizat primul atelier de conștientizare la care au participat reprezentanții UAT-urilor din județ, precum și managerii instituțiilor aflate în subordine, se arată într-un comunicat primit azi din partea Consiliului Județean Sibiu.
Vineri, 12 noiembrie va avea loc cel de-al doilea atelier pe care cele două instituții îl organizează pentru informarea operatorilor economici care activează în domenii precum: mobilitate, energie, managementul clădirilor, tehnologia informației, articole birotică.
Așa cum a precizat Liviu Bostan, președintele Agenției Naționale de Achiziții Publice, selectarea Consiliului Județean Sibiu ca parte a acestui proiect realizat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), prin Proiectul SIPOCA 625 – Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante, confirmă calitatea și profesionalismul angajaților din cadrul Serviciului de Achiziții, Autorizări, Transporturi și Monitorizare Servicii Publice din cadrul instituției.
„Mă bucur că prin profesionalismul și implicarea echipei din cadrul Serviciului de Achiziții, avem șansa încă o dată să fim parte a unor proiecte cu impact la nivel național și totodată să fim un exemplu de bună practică pentru restul țării. Participarea instituției noastre în cadrul proiectului de centralizare a achizițiilor publice este un pas important pentru o politică transparentă, în care banii publici sunt cheltuiți eficient”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu
Avantaje în implementarea conceptului UCA
Impact pozitiv asupra prețului de achiziție, a costului achizițiilor și a costurilor la nivelul autorităților contractante din comunitate, derivat din:
- Un preț mai bun și o calitate mai bună pentru bunurile și serviciile achiziționate;
- Reducerea costurilor la nivel de administrație si autoritate contractantă prin economii de scară;
- Evitarea duplicării costurilor;
- Creșterea puterii de cumpărare a unității centralizate și în consecință consolidarea puterii de negociere;
- Facilitarea standardizării gamei de produse și servicii utilizate.
Impact pozitiv asupra nivelului de specializare a profesioniștilor în achiziții, derivat din:
- Concentrare la nivel de unitate centralizată a expertizei în domeniul achizițiilor publice;
- Gestionarea mai eficientă a procedurilor de achiziții publice și performanța mai ridicată a personalului implicat în derularea achizițiilor publice;
- Un nivel ridicat de standardizare a cerințelor tehnice, a clauzelor contractuale și a tranzacțiilor și implicit un nivel ridicat de cunoaștere, înțelegere și interpretare a acestora în context;
- O mai bună cunoaștere și schimb mai eficient de informații între specialiști în achiziții publice.
Beneficii instituționale derivate din:
- Reducerea probabilității de apariție a contestațiilor/litigiilor și reducerea efortului alocat solicitării acestora;
- Posibilitatea de implementare a strategiilor de achiziții sustenabile, în special în actualul context al documentelor programatice la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu, datorită achiziționării la scară largă de articole durabile;
- Îmbunătățirea capacității de monitorizare a performanței contractorilor și prevenirea unui comportament oportunist din partea acestora.