Ieri, 21 august, s-a stins doctorul Gheorghe Nandriş, infestat fiind cu coronavirus. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi doctori sibieni.
Gheorghe Nandriş
Medic primar cardiolog, doctor în ştiinţe medicale, cercetător ştiinţific, a fost mult timp şeful secţiei de cardiologie al Spitalului judeţean Sibiu, doisprezece ani îndeplinind şi funcţia de director. Şi ca să-i completez CV profesional, voi menţiona faptul că a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar în grad de cavaler”, fiind răsplătit în 2011 cu Premiul de Excelenţă al Societăţii Române de Cardiologie pentru întreaga activitate .
Pentru bucovineni Gheorghe Nandriş are însă altă aură, căci de pe colinele Cernăuţiului până-n Obcini, el împrăştie altă boare, alte miresme, alte amintiri.
În primul rând trebuie menţionat faptul că a urmat Liceul în Rădăuţi la „Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind absolvent al unei promoţii de excepţie, cea din 1952.
S-a născut în 14 ocrombrie 1933 în comuna cernăuţeană Mahala, fiind unul dintre urmaşii dinastiei de intelectuali ai Nandrişilor, acea aristocraţie sătească bucovineană care a livrat pe bandă rulantă, profesori în renumite universităţi europene, blindaţi cu doctorate, medici şi încă multe alte somităţi ce au făcut şi continuă să facă cinste Bucovinei.
Între ei a fost o singură fată, Aniţa Nandriş, ce a urmat doar patru clase, dar care i-a întrecut pe toţi.
Aniţa Nandriş, măritată Cudla, a scris cu creionul tocit cea mai tulburătoare carte despre surghiunul românilor în Siberia. După părerea mea, încadrându-se în aceeaşi tematică, lucrarea este cu mult peste „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, pentru care Soljeniţîn a primit Premiul Nobel pentru literatură.
Aniţa Nandriş face cea mai comprehensivă analiză a sorţii, de la nivelul solului, de la brazdă, din locul unde încolţeşte sămânţa, dar şi de acolo unde cresc lichenii tundrei, „autopsiind” cadavrele cruzimilor şi ticăloşiilor, pe care fiinţa omenească le îndură din partea semenilor săi.
Dacă acel manuscris de 600 de pagini ar fi fost pruncul altei limbi, demult ar fi dobândit Nobelul.
Textul cu bucvele înşiruite în foile maculatoarelor, căruia autoarea i-a pus numele „20 de ani în Siberia”, a fost tăinuit în imperiul bolşevic până când medicul Gheorghe Nandriş, nepotul Aniţei, l-a trecut clandestin (pe la începutul anilor ’80) peste graniţă, în cea mai riscantă perioadă, aducându-l în România. Apoi, în 1991, a predat manuscrisul salvat Editurii Humanitas, contribuind în calitate de coordonator la tipărirea volumului.
Pagina de maculator s-a metamorfozat în foiţă de aur, devenind capodoperă.
Nepotul, prinzând „coraj” de la mătuşă, a devenit un prolific memorialist, publicând şapte volume ale cronicii intitulată „Familia Nandriş”, plus două volume cărora le-a pus numele „Povestea vieţii mele”.
Ieri ne-a părăsit un descendent al Nandrișilor, nu înainte de a ne deschide o carte fără pereche, lăsându-ne încă alte câteva despre nişte bucovineni, care au făcut cinste neamului românesc, nu numai de la Nistru pân’ la Tisa…
Dragoș Băncescu, 22 august 2020
sursa: grupul Facebook „Rădăuți – amintiri, oameni, locuri”
