Rezultatele workshop-ului pentru analiza priorităților și conturarea strategiei în cadrul proiectului „TransylvaNET

În perioada 21-22 aprilie a avut loc la Sibiu un Workshop de analiză și strategie care a reunit 20 de organizații active în domeniul patrimoniului în județele Sibiu, Mureș și Brașov. Dintre acestea enumerăm Fundația Heritas, Muzeul ASTRA, Fundația Mihai Eminescu Trust, Asociația Împreună Pentru Dezvoltarea Comunității, Mioritics, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, Agenția Județeană de Turism Sibiu, GAL Podișul Mediașului, GAL Dealurile Târnavelor, Asociația My Transylvania, Biserica Evanghelică Parohia Sibiu, Ordinul Arhitecților Sibiu – Vâlcea, Asociația PeDale, Asociația Pro Richiș Transilvania, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice, Asociația Culturală Reener Landchen, Biroul de Coordonare al Bisericilor Fortificate, Asociația Maghiarilor din Sibiu, Asociația Monumentum. Aceste organizații au un set de principii comune în privința protejării și valorificării patrimoniului care au determinat în 2013 înființarea unei rețele de parteneriat și în 2015 lansarea unui proiect care să susțină inițiativele comune.
În acest sens, workshop-ul a înregistrat o reușită notabilă. În urma analizei privind prioritățile patrimoniului și nevoile de intervenție, organizațiile prezente au stabilit înființarea unei Federații pentru patrimoniul transilvănean. Aceasta va avea ca obiective: desfășurarea de proiecte și intervenții legislative comune, oferirea de expertiză propriilor membri dar și altor organizații și comunități, medierea de finanțări către comunități, derularea de programe de conștientizare cu privire la patrimoniu și de formare profesională etc. Abordarea Federației va fi una integrată (cultural – mediu – uman) și regională, urmărind esențialmente crearea unei voci comune și a unui centru de resurse și expertiză comun. Federația va cuprinde inițial organizații din județele Sibiu, Brașov și Mureș, fiind deschisă și altor organizații interesate și care îi împărtășesc principiile de respect și durabilitate a patrimoniului.
Ca pași următori, organizațiile membre ale Federației vor definitiva o strategie comună de acțiune și vor participa la programe de formare în domeniul scrierii/ managementului de proiect, respectiv advocacy – pentru a asigura cunoștințele și abordarea comună a membrilor. De asemenea, va fi desfășurată o campanie de conștientizare a comunităților locale din județele Sibiu, Mureș și Brașov cu privire la utilizarea durabilă a patrimoniului, vizând 4500 locuitori din mediile urban și rural. Vor fi organizate consultări publice cu cetățenii, autoritățile și alți factori de interes din aceste locații, în vederea colectării problemelor și perspectivelor acestora pentru formularea unui set de propuneri legislative. Astfel, va fi demarată o campanie de advocacy care să aducă în atenția legislativului prioritățile din domeniul patrimoniului și abordări posibile pentru ameliorarea situației curente. De asemenea, va fi realizat un Ghid de înființare și funcționare a rețelelor de parteneriat, pentru a oferi un model de bună practică altor organizații care doresc să se asocieze pentru cauze comune.
Aceste activități se vor derula în cadrul proiectului „TransylvaNET – Consolidarea societății civile pentru dezvoltare prin promovarea patrimoniului” desfășurat de către Fundația Heritas împreună cu Complexul Național Muzeal ASTRA, Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Împreună Pentru Dezvoltarea Comunității. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, având un buget de 93.907,08 Euro și o durată de 14 luni (www.fondong.fdsc.ro).
Pentru detalii suplimentare vă rugăm luați legătura cu Alina Scholtes, Expert Comunicare, telefon 0745 988 971, e-mail alina.scholtes@yahoo.com.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura