Târgul Olarilor animă Piaţa Mare în weekend
Tradiţionalul târg al olarilor se va desfăşura sâmbătă, 1 septembrie, şi duminică, 2 septembrie, în Piaţa Mare, şi va fi deschis între orele 9.00 şi 21.00.
Târgoveţi şi muşterii îşi dau întâlnire, la Sibiu, la cea de-a 46-a ediţie a „Târgului Olarilor”. Cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului contemporan are loc în perioada 1-2 septembrie 2012 şi recreează atmosfera de târg specifică Pieţei Mari în secolul al XVIII-lea.
Astfel, peste 200 de meşteri din renumite centre de olărit din ţară – Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi, Braniştea şi din străinătate – Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria – îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să admire şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate de olari. Roata olarului nu va lipsi din perimetrul târgului, aşa că publicul va avea prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas; de asemenea, vizitatorii pot degusta turta dulce, „puiul târgului” şi faimoşii kurtos kalacs.
Târgul Olarilor este evenimentul Sibiului contemporan ce aduce în actualitate o veche utilitate a Pieţei Mari: cea de loc al desfăşurării târgurilor. Prin prezenţa olarilor români, maghiari şi saşi se respectă astfel tradiţia din secolul al XVIII-lea, când în Piaţa Mare se strângeau negustori de diferite etnii şi din diverse zone ale ţării.Pentru vizitatori, târgul reprezintă o oportunitate de a se familiariza cu olăritul tradiţional şi ceramica modernă, iar pentru olari este un prilej de a discuta problemele acestui meşteşug tradiţional împreună cu alţi colegi de breaslă.
Evenimentul, inclus în calendarul cultural Sibiu Baroc Update, este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.


În încercarea de a-şi recupera scuterul dispărut din faţa blocului, un sibian a ales o metodă inedită de a-şi face public necazul. A realizat o pagină de Facebook în care cere ajutorul prietenilor „virtuali”. Anunţul sună aşa: „Scooterul este un PEGEOT v-click albastru cu argintiu, un semn care îl face IMOPSIBIL DE CONFUNDAT este faptul că este îndoit de la mijloc, a fost furat pe data de 7 august ora 13:30, din faţa blocului unde locuiesc, cartier Ştrand. Serier de şasiu LAEAGZ4808B281299, serie de motor 31345167. Cine are ceva informaţii este rugat



Primarul Bogdan Bucur îi invită pe toţi iubitorii tradiţiilor populare la festivalul din Răşinari[/caption]Mâine dimineaţă, sibienii sunt invitaţi Târgul Producătorilor de Brânză şi Ţuică. Apoi, de la ora 11.30, primăria Răşinari va găzdui seminarul cu tema „Dezvoltarea zonei Mărginimea Sibiului” în colaborare cu GAL Mărginimea Sibiului. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 13.30 şi va fi urmată de un program oferit de formaţia artistică de dansuri şi joc a Căminului Cultural din Răşinari. De la ora 14.00, câinii şi conductorii de la Centrul Chinologic Sibiu prezintă un program inedit de dresaj

De la aproximativ 150 de exemplare, numărul florilor de „Capul şarpelui” s-a redus la două[/caption]Asociaţia de Turism şi Ecologie „Dianthus” face eforturi pentru protejarea ariei naturale Movilele de la Păucea. Aici creşte „Capul şarpelui”, o specie unică în Europa. De la an la an, numărul florilor este tot mai mic. ONG-ul medieşean a solicitat finanţare pentru un proiect menit să conştientizeze populaţia din zonă de importanţa ariei naturale protejate. Cu toate că nu a reuşit să acceseze fondurile, a organizat la sfârşitul lunii mai, la Păucea, o campanie de informare.







