Cele mai noi știri
Un număr de 30 de studenţi din nouă ţări participă, de vineri până miercuri, la prima Şcoală NATO din România, care are loc la Sibiu
Rutele de desfăşurare a Semimaratonului Sibiu 2013 organizat de Fundaţia Comunitară
Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat următoarele măsuri organizatorice şi rute de desfăşurare ale evenimentului Semimaraton Sibiu 2013, organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, în ziua de sâmbătă, 25 mai, între orele 8.30 – 13.30:
În data de 25 mai, începând cu ora 7 se va amenaja, în Piaţa Mare (lângă fântână), zona de Start/Finish.
INEDIT – PENTRU PRIMA DATĂ, FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE PROIECTATĂ PE UN ECRAN FOARTE MARE ÎN MIJLOCUL NATURII LA GURA RÎULUI
În cadrul Proiectului „Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu”, unul dintre proiectele prioritare ale Președintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, proiect inclus în Strategia de Dezvoltare a Judeţului Sibiu, microbiștii și nu numai, sunt așteptați, sâmbătă, 25 mai 2013, pe Platoul de la Barajul din Gura Rîului, într-un cadru natural deosebit, unde vor avea loc evenimente culturale dedicate tuturor iubitorilor de frumos, tradiție, muzică și film.
Cultura se mută în Mărginime – Tradiţiile autentice reînvie, în acest sfârşit de săptămână, în Mărginimea Sibiului, dar şi la Cisnădie şi Tălmaciu
Mărginimea Sibiului îmbracă straie de sărbătoare şi îşi aşteaptă oaspeţii cu spectacole de joc şi cântec, picnicuri tradiţionale şi multe alte surprize circumscrise Zilelor Culturale ale judeţului Sibiu.
Licee europene-Două licee sibiene au fost premiate pentru implicarea în sistemul educaţional european
Două licee din municipiul Sibiu se mândresc cu titlul de „Şcoală europeană“, fiind declarate câştigătoare în competiţia lansată de Ministerul Educaţiei. Colegiul Naţional „Octavian Goga“ este una dintre cele şapte şcoli din ţară care a obţinut pentru a patra oară consecutiv această titulatură.
Studenţi „de vară“ la ULBS
Sub îndemnul „Alege-ţi cariera SMART“, ULBS propune, în premieră naţională, o şcoală de vară pentru elevii care termină clasa a XI-a din Sibiu, Alba, Vâlcea, Hunedoara, Mureş, Braşov, Harghita, Covasna şi Olt. „Există o tendinţă în rândul elevilor: o necunoaştere a programelor şi a domeniilor de studiu.
Ministrul Remus Pricopie a luat pulsul învăţământului sibian
La nivelul judeţului Sibiu, este vorba de peste 2.000 de elevi, cei mai mulţi dintre ei fiind înscrişi la Grupul Școlar „Henri Coandă“, Grupul Școlar „Carol I“, Grupul Școlar „Avram Iancu“, Liceul Teoretic „Constantin Noica“ sau Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“. Ministrul Remus Pricopie dă vina pe transportatori.
Curs festiv în aer liber
Proiect interdisciplinar-Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna“ a fost gazda proiectului interdisciplinar „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“
Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna“ a fost gazda proiectului interdisciplinar „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii“, pe 22 mai, în intervalul orar 10.00-12.00.
Echipa profesorală a fost alcătuită din dr. Ioan Radu Văcărescu, Rodica Ţălnariu, Cornelia Fotea, Liana Ţuţurea, Cristina Robu, Sorin Vinţi, Adrian Goilav, Liliana Vulcu, Marinela Secu, Anca Popa, Liviu Brezai, Mihaela Păltineanu, Cornel Popesc
Tulburările somnului se dezbat la Sibiu
Boală imprevizibilă-Reînfiinţarea secţiei de diabet, o necesitate

După ce secţia de diabet a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a fost închisă în urma cu trei ani. la Sibiu funcţionează doar un compartiment cu 15 paturi, deservit de trei medici diabetologi şi nouă asistente, în condiţiile în care numărul bolnavilor este în creştere.
Reparaţie istorică- La Penitenciarul Aiud se află câteva zeci de săbii cu valoare de patrimoniu ascunse de deţinuţii politici
La Penitenciarul Aiud se află câteva zeci de săbii cu valoare de patrimoniu ascunse de deţinuţii politici. Între cei care şi-au riscat viaţa pentru a salva o părticică de istorie se numărau şi doi sibieni.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a demarat o nouă campanie de investigaţii arheologice. Căutarea se face pe baza mărturiilor şi a două planuri în desen ascunse de către foştii deţinuţi politici,
12 curse low-cost spre Europa
Parc fotovoltaic la Axente Sever
În comuna sibiană Axente Sever funcţionează, de curând, unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România. Acesta cuprinde o instalaţie cu 12.410 panouri de celule fotovoltaice, prin intermediul căreia beneficiarul, S.C. Photovoltaic Sib Energy S.R.L., operează o capacitate de producere a energiei electrice de 2-3 MW.













