CSU Sibiu U14 la Turneul Semifinal
Juniorii de la CSU Sibiu U14 joacă în acest weekend trei partide în cadrul celui de al doilea turneu semifinal, găzduit de echipa bucureșteană Dan Dacian.
Juniorii de la CSU Sibiu U14 joacă în acest weekend trei partide în cadrul celui de al doilea turneu semifinal, găzduit de echipa bucureșteană Dan Dacian.
Dr. Alexandru Frăticiu, medicul-șef de la Secția de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean din Sibiu este cercetat penal pentru luare de mită. Medicul a fost în flagrant în timp ce primea 200 de euro de la fiica unei paciente care urma să fie operată.
Întâlnirile cu cetățenii din cartiere pentru Strategia de Dezvoltare a Sibiului continuă în luna martie.
Cusături tradiționale românești, precum „steaua nordului”, „vârtelnița”, „coarnele berbecului”, „colții de lup” sau „pieptarul platoșă” sunt reproduse, după modelul caietelor de schițe folosite în vechime, într-o inedită cărticică realizată exclusiv din hârtie reciclată, de către o tânără iubitoare de tradiții din Țara Făgărașului, din dorința de a salva astfel măcarRead More
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat ieri că au fost începute demersurile pentru a mări capacitatea Sălii Polivalente.
Expoziţii Palatul Brukenthal, Sala de expoziţii temporare: „Ştefan Bertalan – emigrarea interioară“ Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie: „În căutarea Sophiei“ Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder: „Secretele Egiptului Antic“ (expoziţie interactivă) Casa Artelor: „Saloanele Astrei, ediţia a II-a“ Unde mergem? Vineri 12 februarie, Teatrul Național „Radu Stanca“, ora 19: ÎNCURCĂ-IRead More
CSU Atlassib Sibiu se deplasează la Oradea, unde va disputa ultima partidă a primei faze a campionatului, cu echipa locală CSM CSU Oradea. Meciul se va disputa sâmbătă, 13 februarie, de la orele 19.00, în sala „Antonio Alexe“. „Fără agresivitate, nu putem progresa“ CSU Atlassib Sibiu vine după o înfrângereRead More
Biserica de gheață de la Bâlea a fost binecuvântată, marți, de un sobor format din opt preoţi, reprezentanți ai diferitelor culte religioase din țară.
Micuţa Ela a fost abandonată împreună cu surioara ei pe un drum intens circulat.
Până pe 3 aprilie, Sala de expoziţii temporare a Palatului Brukenthal găzduiește expoziția „Ştefan Bertalan – Emigrarea interioară“. Expoziția este organizată de Fundaţia MARe și Muzeul Naţional Brukenthal, în parteneriat cu Editura Vellant și Casa de Cultură a municipiului Sibiu. Erwin Kessler, curatorul expoziției Expoziţia „Ştefan Bertalan – emigrarea interioară“, propusăRead More
La sfârşitul acestei săptămâni, la Casa Artelor din Sibiu vor fi inaugurate două expoziţii care au în prim-plan cultura şi civilizaţia Chinei. Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, împreună cu Institutul Confucius, au marcat trecerea în Noul An Chinezesc printr-un program artistic special.
Voluntarii Crucii Roșii Sibiu au fost prezenți, ieri, la o acțiune umanitară alături de părintele Ciprian Creangă, parohul bisericii „Sf. Nicolae“, din cartierul Turnișor. Beneficiarii acestei acțiuni au fost 30 de copii provenind din familii nevoiașe din Zăvoi, care au primit articole de igienă corporală din partea preotului, iar voluntariiRead More
Reprezentanți ai autorităților, mediului economic, instituțiilor de cultură și ONG, dar și alți locuitori ai Sibiului sunt așteptați la o dezbatere publică pe tema „Cum putem încuraja proprietarii conştiincioşi de clădiri de patrimoniu şi descuraja delăsarea şi nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente și amenzi?”, organizată de Complexul MuzealRead More
Odată cu începerea noului an universitar, din structura Academiei Forțelor Terestre din Sibiu face parte şi Facultatea de Ştiinţe Militare, alături de Facultatea de Management Militar. În această perioadă s-au desfășurat și alegerile universitare
Prof. univ. dr. Dan Sabău, medicul şef al Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a efectuat o complexă intervenţie chirurgicală laparoscopică, extirpând două chisturi hidatice de la un copil de numai 4 ani şi două luni.