Filmul ILEGITIM deschide ESTE FILM Festival!
Filmul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, deschide cel mai proaspăt festival de film european la Sibiu, pe 24 martie 2016.
Filmul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, deschide cel mai proaspăt festival de film european la Sibiu, pe 24 martie 2016.
Subprefectul Anca Şandru a semnat, astăzi, ordinul prin care încetează mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, urmând ca prefectul demisionar, Ovidiu Sitterli, să decidă dacă îl semnează şi el sau nu, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează începând de azi, până joi, la nivel național, simularea examenului de bacalaureat, pentru cei peste 345.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a.
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf a reușit să își atragă antipatia primarului Emil Boc. Reghecampf a ieșit sâmbătă din nou la atac.
Informația despre banii alocați de Ministerul Dezvoltării pentru construirea a două stadioane în județul condus până nu demult de președintele PSD Liviu Dragnea demonstrează legăturile strânse ale clujeanului Vasile Dîncu cu actualii șefi ai social-democraților.
Lucrările de doctorat ale demnitarilor, precum şi lucrările ştiinţifice scrise în penitenciare au fost unele dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima vreme. Însă acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă acest mediu.
În luna martie, grupul ArtCineClub continuă proiectiile de filme din cadrul Cinematecii Sibiu. Lansat în luna februarie a acestui an, proiectul Cinemateca Sibiu propune publicului sibian proiectii non-lineare de film, cu dezbateri, ce au drept scop educarea media.
Prima ediție a Bikini Race a decurs impecabil, în ciuda faptului că primăvara a pus deja stăpânire pe pârtii. Kristina Elekes din Gheorgheni este marea câștigătoare a Bikini Race.
Profesori din patru județe – Sibiu, Brașov, Hunedoara și Olt – au discutat, la Facultatea de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu despre modalități prin care universitatea se poate implica în derularea unor programe prin intermediul cărora elevii să devină mai apropiați de științele naturii, iar dascălii săRead More
Bikini Race va fi ultimul eveniment al acestui sezon în complexul Arena Platoș Păltiniș. Din cauza lipsei zăpezii, tradiționalul Slide and Freeze nu se va ține în acest an.
Reprezentanții Primăriei Sibiu reiau seria de întâlniri cu locuitorii din cartierele orașului, organizate cu scopul elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu 2015 – 2023.
336 de sancţiuni contravenţionale şi 13 permise de conducere au fost ridicate ieri în cadrul acţiunii desfăşurate în vederea prevenirii victimizării pietonilor în urma accidentelor rutiere.
Concertele, cu o durată aproximativă de 50 de minute, au loc în zilele de vineri, după ce au fost programate în prealabil cu reprezentanţii şcolilor şi liceelor din Sibiu. Evenimentele sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.
In urma cu 2 zile anuntam ca in urma unui incident petrecut la Bazinul de Înot, conducerea societatii Turda Salina Durgau S.A. a luat decizia închiderii temporare a activității pentru o perioada de maxim 7 zile, pentru efectuarea analizelor la apa, ca urmare a unor incidente neplacute. Astazi, 4 martieRead More
Prefectul Ovidiu Sitterli a demisionat, în această dimineață, după ce Mesagerul de Sibiu a relatat, în exclusivitate, că Sitterli va fi candidatul PSD la Primăria Sibiu și a obținut și confirmarea că Guvernul este la curent cu ambițiile politice ale reprezentantului său în teritoriu, incompatibile cu statutul de înalt funcționarRead More