EURO 2016 – Programul turneului final
Turneul final al EURO 2016 la fotbal va avea loc în perioada 10 iunie – 10 iulie, în Franța, pe zece stadioane, cu participarea a 24 de echipe (premieră), printre care și România.
Turneul final al EURO 2016 la fotbal va avea loc în perioada 10 iunie – 10 iulie, în Franța, pe zece stadioane, cu participarea a 24 de echipe (premieră), printre care și România.
Zoo Sibiu îi primește, din această săptămână, pe cei mai mici dintre vizitatorii săi cu un loc de joacă, invitându-i într-un nou spațiu amenajat pentru ei în zona lacului II, între adăpostul destinat păsărilor de baltă și viitorul adăpost pentru râși.
Primii 40 de copii care se prezintă, mâine, la sediul Asociației Județene pentru Pescuit din Sibiu au ocazia să devină pescari cu acte-n regulă, fără a plăti cotizația de membru până la sfârșitul anului.
SC „Apă Canal” SA Sibiu anunță că joi, 2 iunie ac, între orele 07,00 – 19,00, vor avea loc lucrări de remediere a unei avarii produse la Uzina de apă din Săcel. În intervalul menționat se va întrerupe furnizarea pentru consumatorii din localitățile Săcel, Sibiel și Fântânele. Abonaţii suntRead More
Copii și tinerii până la 18 ani beneficiază, miercuri, de intrare gratuită în toate muzeele din Complexul Național Muzeal ASTRA, inclusiv în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde va avea loc până pe 5 iunie cea de a IX-a ediție a Târgului Național de Jucării, potrivit organizatorilor.
Pentru ca alegătorii să găsească mai ușor secția de votare de care aparțin, Primăria Sibiu le pune la dispoziție o aplicație pentru identificarea secției pe listele căreia vor putea vota la alegerile locale din 5 iunie.
Chioşcul de bilete din vechea locaţie a staţiei de la Piaţa Cibin a fost redecorat şi amplasat în staţia “Terezian”.
Polițiștii efectuează marți 26 de percheziții la cabinetele unor medici cercetați pentru fapte de corupție și ridică înscrisuri și probe de la 31 de unități sanitare din 16 județe, într-un dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Peste 21.000 de străini au fost înregistraţi în structurile de primire turistică din Regiunea Centru în luna martie, cei mai mulţi optând pentru Braşov, respectiv peste 8.000, şi Sibiu, aproape 5.500, potrivit unui comunicat al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Alba.
În perioada 27-28 mai, Universitatea Româno-Germană din Sibiu a fost gazda celei de-a XXI-a sesiuni de comunicări ştiinţifice a Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”, cu tema „Administraţia şi justiţia în secolul XXI. Realităţi, perspective, provocări”.
Fazele judeţene ale concursurilor “Prietenii Pompierilor” şi “Cu viaţa mea apăr viaţa” s-au desfăşurat vineri, 27 mai, pe baza sportivă “Pompierul” a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.
Echipa de juniori a CSU Sibiu Under 16, antrenată de Alexandru Kovacs, s-a întors cu locul 3 de la turneul final desfășurat săptămâna trecută la Cluj Napoca.
Ultimele declaraţii ale lui Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale americane, privind creşterea în scurt timp a dobânzii cheie din SUA, au avut ca efect aprecierea dolarului american faţă de euro, implicit faţă de leu.
Societatea de transport public local s-a gândit la o surpriză plăcută pentru toți copiii din Sibiu.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au transmis un mesaj de susţinere a sportului şi sănătăţii, îndemnând toţi românii să facă mişcare şi, dacă pot, să sprijine orice cauză care înseamnă ajutorarea oamenilor bolnavi.