A fost săptămâna dolarului
De la începutul acestei luni dolarul a intrat pe o pantă puternic ascendentă faţă de principalele valute.
De la începutul acestei luni dolarul a intrat pe o pantă puternic ascendentă faţă de principalele valute.
Ceremonia în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu urma să primească drapelul de luptă nu va mai avea loc mâine, în ciuda pregătirilor făcute până acum.
O infirmieră de la Spitalul Județean din Sibiu a murit, astăzi, pe fondul oboselii acumulate la serviciu. Diagnosticul medicilor a fost edem pulmonar, ca și în cazul asistentei de la Spitalul de Pediatrie, care a avut aceeași soartă acum câteva zile.
Se stinge protestul care cere demisia autorităților implicate în împușcarea ursului. Numai aproximativ 50 de persoane au participat în această seară, în centrul Sibiului, la un miting pașnic, în numele ursului omorât miercuri, informează Agerpres. Practic, numărul protestatarilor s-a înjumătățit față de ieri, iar oamenii nu au mai scandat nimic și nu au mai afișatRead More
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu scoate la concurs un număr de zece posturi de execuție vacante de subofițeri, de la nivelul structurilor operative.
Constructorul angajat de Primăria Sibiu să amenajeze platformele pe care vor fi amplasate containerele pentru colectarea deșeurilor a lucrat, până acum, în cartierele Gușterița, Lupeni, în zona depoului, în zona Ștefan cel Mare – Vasile Aaron, în zona Mihai Viteazu, pe Aleea Haiducului, în zona străzii Rahova, în cartierul ValeaRead More
Aproximativ 25 de persoane au protestat, în această după-amiază, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, împotriva uciderii ursului de la Sibiu.
Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise în perioada 1 – 30 septembrie 2016 este programată pentru duminică, 16 octombrie, la ora 19:30, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunțat, ieri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP), informeazăRead More
Preşedintele filialei judeţene Sibiu a Uniunii Salvaţi România (USR), Raluca Amariei, speră ca organizaţia să obţină două mandate de parlamentar la alegerile din decembrie. La Sibiu s-a aflat astăzi Clotilde Armand, unul dintre membrii marcanți ai noii formațiuni politice.
Peste două treimi dintre români cu vârsta de peste 15 ani (65,1%) nu consumă zilnic fructe și legume, ceea ce îi plasează pe ultimul loc în UE la acest capitol, arată un studiu publicat ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) care se bazează pe datele din 2014.
Peste o sută de persoane au protestat timp de două ore, în această seară, în centrul istoric al Sibiului, cerând pedepsirea celor pe care îi consideră vinovaţi de uciderea ursului care s-a plimbat prin oraş, printre care prefectul şi poliţiştii care au participat la acţiunea de prindere a animalului, relateazăRead More
Premierul Dacian Cioloș a cerut rapoarte complete, până luni, de la responsabilii care coordonează autoritățile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu, soldat cu uciderea unui urs în oraș.
Sibienii au sunat de 28 de ori, la 112, miercuri dimineața, timp de trei ore, pentru a semnala prezența unui urs în oraș, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
În mai multe școli din Sibiu, dar și în alte județe, programul „Școală după Școală” a fost sistat, din cauza unor avertismente venite din partea ANAF, a anunțat, astăzi, deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.
ISU Sibiu primește drapelul de luptă și defilează cu mândrie, în centrul orașului, la câteva zile după ce a participat la operațiunea eșuată de capturare a ursului care s-a rătăcit pe străzile din Sibiu.