Restricții de circulație în Sadu
Pe strada Tocile de Sus din comuna Sadu va fi restricționată circulația rutieră, până pe 14 iulie.
Pe strada Tocile de Sus din comuna Sadu va fi restricționată circulația rutieră, până pe 14 iulie.
Sibiul găzduiește în perioada 25-29 iulie cea de a 14-a ediție a Red Bull Romaniacs, competiția privită drept cel mai dur raliu hard enduro din lume. Rideri din 49 de țări vor lua startul în provocarea ce va debuta, pe 25 iulie, cu show-ul urban din centrul orașului și vaRead More
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL a celebrat ȋn acest weekend cea de-a XIV/XXVI-a ediție.
Șase zile pline de beach volley, mii de spectatori și, la final, 12 echipe aliniate pe podiumul ediției aniversare de cinci ani a Sibiu Sands. Cele mai bune formații de la categoriile Open Masculin, Open Feminin, Mixt Amatori și Feminin Amatori și-au primit, aseară, premiile, după ce ultima zi aRead More
Sibiu International Street ART Festival a ajuns la debutul ediției a III-a, desfășurată în perioada 3-9 iulie 2017. Festivalul va anima orașul cu lucrări de artă stradală realizate pentru comunitate de diferiți artiști, dar propune și un program diversificat pentru cei care rezonează cu arta și cultura urbană.
Seniorul baschetului sibian, Mihai Albu, a încetat ieri din viață, la vârsta de 79 de ani.
Absolvenții de clasa a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginți, vor completa, de astăzi până pe 6 iulie, opțiunile în fișele de înscriere, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Un șofer imprudent și-a pierdut viața, azi-noapte, pe Drumul Județean 106 Sibiu – Agnita.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, s-au aflat în acest sfârşit de săptămână în zona munţilor Retezat, ei pozându-se cu turiştii aflaţi în zona Lacului Bucura, care au postat ulterior fotografiile pe Facebook.
Peste o sută de persoane au protestat paşnic, în această seară, în Piaţa Mare, împotriva partidelor de guvernământ.
Conducerea clubului FC Hermannstadt l-a prezentat oficial pe noul antrenor principal, Alexandru Pelici.
În perioada 9-18 iunie, a avut loc, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), atelierul „Simplitatea este foarte sofisticată” condus de Jean-Guy Lecat și susținut de UniCredit Bank.
Rezolvarea rapidă a crizei guvernamentale, președintele Iohannis acceptând numirea noului premier al coaliției PSD-ALDE, a redus presiunea asupra leului, care atinsese minime ale ultimilor cinci ani față de euro.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de inundații, valabile începând din seara zilei de duminică și până marți, la ora 18:00, în 16 bazine hidrografice.