Ateliere de dans pentru persoanele cu dizabilități, la o școală din Sibiu
Astăzi și mâine vor avea loc la Sibiu două ateliere de dans dedicate în special persoanelor cu dizabilități.
Astăzi și mâine vor avea loc la Sibiu două ateliere de dans dedicate în special persoanelor cu dizabilități.
Termenul de judecată în cazul apelului promovat de Cristian Pomohaci, fost preot al parohiei Moşuni-Veţa, judeţul Mureş, a fost fixat pentru data de 19 septembrie. Aproape 2.000 de oameni ar putea veni la Sibiu să-l susțină pe fostul preot și cântăreț de muzică populară, potrivit surselor Mesagerului de Sibiu.
Raportul Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale conţine printre concluzii faptul că preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fals şi uz de fals.
Prefectul Lucian Radu s-a întâlnit, astăzi, cu 30 de medici de familie din județul Sibiu.
Sâmbătă, 9 septembrie, începând cu ora 19, în Piața Mare va avea loc prima ediție a evenimentului Sibiu Music Fest.
Cursul euro a crescut de la 4,5959 la 4,5985 lei, medie care s-a mai înregistrat în 29 august, fiind a opta ședință consecutivă în care media s-a plasat peste 4,59 lei. Reamintim că în 21 iunie, euro a urcat până la 4,5987 lei, un nivel mai ridicat al cursului fiind atins înRead More
Toamna vine cu noutăți la Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte. Candidații pot alege la ULBS. noua specializare de Coregrafie.
Suporterii BC CSU Sibiu sunt așteptați, astăzi, în incinta magazinului Decathlon, pentru prima întâlnire cu baschetbaliștii sibieni.
Prim-ministrul Mihai Tudose a afirmat, ieri, că are „o relație normală” cu președintele Klaus Iohannis, precizând că se consultă cu acesta „pe politică externă” și „pe politică de apărare”.
IFA Berlin, cel mai mare salon de produse electronice din Europa și un frate mai mic al CES din Las Vegas, a prilejuit în acest an prezentarea unor inovații entuziasmante, dar nu numai.
Bebelușii care sunt culcați în camerele lor dorm mai mult și au rutine mai consistente în ceea ce privește somnul în comparație cu cei care împart patul sau camera în timpul nopții cu adulții, conform rezultatelor unui studiu efectuat recent în Statele Unite.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 va începe în 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Fostul premier Dacian Cioloş a fost surprins de paparazzi în compania unei tinere, în aeroport. Cine e misterioasa apariţie feminină? Contactat de o revistă mondenă, Cioloș a spus că este o prietenă din Zalău.
Am tot mai clar impresia că în România lucrurile o iau înapoi, că pașii progresului sunt iluzorii și că trebuie să socotim bine unde suntem și încotro ne îndreptăm.
Vernisajul expoziţiei „Conexiuni: pictura transilvăneană și centrele artistice internaționale 1817-1947” va avea loc mâine, 6 septembrie, la ora 13.00, la Casa Albastră din Piața Mare.