Ambasadorul Canadei vine la inaugurarea Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi inaugurat anul acesta oficial sâmbătă, 10 februarie, în prezenţa ambasadorului Canadei în ţara noastră, Kevin Hamilton.
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi inaugurat anul acesta oficial sâmbătă, 10 februarie, în prezenţa ambasadorului Canadei în ţara noastră, Kevin Hamilton.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a vizitat, aseară, unul din puţinele darace din ţară, din Sadu, unde, înainte de 1990, se putea pieptăna o tonă de lână pentru a se obţine fire, a declarat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.
Cele mai frumoase fotografii cu zona turistică Bâlea Lac, inclusiv cu Hotelul de Gheaţă şi Palatul de Vară al baronului Brukenthal din Avrig, vor fi premiate cu o mie de euro şi vor fi expuse la începutul lunii martie, au anunţat, azi, organizatorii concursului fotografic.
Sediul PSD Sibiu de pe strada Tribunei va deveni farmacie.
Fotbaliștii sibieni au decolat, astăzi, la prânz, de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni, cu destinația Antalya, acolo unde vor efectua al doilea stagiu de pregătire din această iarnă. Componenții echipei FC Hermannstadt vor fi cazați la un hotel de cinci stele și vor susține cinci meciuri de verificare.
Localitățile Avrig, Bradu, Mârșa și Racovița au rămas fără apă.
Creșterea aversiunii față de risc la nivel regional a produs deprecierea leului față de euro, după patru ședințe consecutive de întărire a lui, care au urmat atingerii maximul istoric de 4,6679 lei.
Organizația județeană PSD Sibiu a ținut să îi transmită astăzi încă o replică președintei CJ, Daniela Cîmpean, după încercarea de a o demite.
Municipalitatea achiziționează noi indicatoare cu denumirea străzilor, pe care va cheltui peste 200.000 de lei.
Trei fenomene cosmice vor avea loc pe 31 ianuarie pe cer: apariţia unei luni albastre, o elipsă de lună şi perigeu lunar. Evenimentul a mai avut loc anterior în anul 1866.
Temerarii au în față un real concurs de anduranță, 12 ore de schiat continuu pe pârtii.
Federația Română de Baschet a anunțat astăzi programul partidelor din cadrul Turneului Final al Cupei României.
Instalarea cabinetului PSD-03, care se speră a avea o viață mai lungă decât precedentele, și tendința pozitivă din regiune au asigurat leului capacitatea de a se aprecia față de euro.
Daniela Cîmpean consideră „total neserios” demersul consilierilor județeni PSD Sibiu, la propunerea cărora astăzi a fost votat un proiect de hotărâre privind demiterea sa.
La sediul Consiliului Județean Sibiu s-a desfășurat, astăzi, ședința în care a fost supusă la vot propunerea consilierilor social-democrați prin care Daniela Cîmpean își putea pierde fotoliul de președinte.