BIKINI RACE. Cel mai fierbinte concurs al iernii, în imagini!
Nouă concurente au participat la cea de-a cincea ediție a Bikini Race. Anca Țandrea, din Cluj, câștigă pentru a doua oară, consecutiv, titlul acestui concurs.
Nouă concurente au participat la cea de-a cincea ediție a Bikini Race. Anca Țandrea, din Cluj, câștigă pentru a doua oară, consecutiv, titlul acestui concurs.
Ministerul Educaţiei Naţionale face apel la cadrele didactice care au anunţat că vor boicota simularea Evaluării Naţionale din cauza unor nemulţumiri privind veniturile să nu afecteze elevii prin demersuri radicale, instituţia susţinând că boicotul nu este o soluţie.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, doctorul Adrian Streinu-Cercel, cere Ministerului Sănătăţii ca testarea pentru hepatită, HIV şi SIDA să fie obligatorie şi să se facă în decurs de maximum un an şi jumătate, prin medicii de familie din ţară.
Comitetul Executiv al PSD se va reuni mâine pentru a stabili modul de organizare a Congresului din 10 martie, modificarea Statului partidului, dar şi dacă este necesară schimbarea structurii Biroului Permanent.
Baschetbaliștii sibieni au revenit pe parchetul Sălii Transilvania cu o victorie împotriva celor de la CS Phoenix Galați, scor final: 93 -85 (18 – 25, 24 – 15, 18 – 22, 33 – 23).
Evoluția raportului euro/leu a fost una stabilă, culoarele zilnice de tranzacționare rezumându-se la 0,5 – 1,5 bani, cu un curs fluctuând în jurul pragului de 4,66 lei.
Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, potrivit ultimelor studii.
Un tânăr a ajuns la spital, în această seară, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident înfiorător.
Primăria Sibiu a înmânat fotografului sibian Fred Nuss însemnele titlului de cetățean de onoare al municipiului, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Social-democrații sibieni susțin proiectul noului spital, însă pe Calea Poplăcii, nu pe Calea Șurii Mici.
Autoritățile nu au luat nici o măsură, după ce Mesagerul de Sibiu a relatat că limitatorul de înălțime de pe strada Viitorului prezintă pericol iminent.
Handbal Club Sibiu joacă, duminică, 4 martie, începând cu ora 17.00, în etapa cu numărul XIII a Diviziei A la handbal masculin, împotriva echipei Universitatea Craiova.
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 4 MARTIE: Aducțiunea a fost remediată în jurul orelor 21.00, după care au început manevrele de umplere și punere sub presiune a conductei. În această dimineață, la ora 4.00, toți locuitorii din Sadu aveau apă la robinete.
Consilierii social-democrați au votat în favoarea contractului de asociere dintre municipiul Sibiu și județul Sibiu pentru construcția noului spital județean, iar terenul de pe Calea Șurii Mici este singura variantă, susțin liberalii sibieni.
Specialiști în patrimoniu și-au dat întâlnire, în aceste zile, la Muzeul ASTRA.