Lacrimi de bucurie
Medicii de la Clinica Polisano vor opera, joi, 22 martie, un băiețel în vârstă de 8 ani căruia o tumoră îi apasă pe creier.
Medicii de la Clinica Polisano vor opera, joi, 22 martie, un băiețel în vârstă de 8 ani căruia o tumoră îi apasă pe creier.
Handbal Club Sibiu a obținut o nouă victorie pe teren propriu, învingând ieri, 18 martie, pe ADEP Satu Mare.
Companii din domeniul medical, IT, transporturi sau construcții oferă, în această perioadă, peste 1.000 de joburi la Sibiu, potrivit statisticilor unei platforme online de intermediere a forței de muncă.
Ca și în anul precedent, maratonul “25 de ore de teatru non-stop” va fi unul tomnatic, programat pe 6-7 octombrie.
În data de 15 martie, la sediul Protopopiatului Avrig, a avut loc o întâlnire tematică intitulată „Imaginea de sine și implicațiile sale sociale și duhovnicești”.
Mitropolia Ardealului, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Asociațiunea Astra, Primăria comunei Sadu și Consiliul Local Sadu organizează primul eveniment din ciclul „100 de ani de România – Sădenii și idealul lor de unitate națională”.
În această dimineaţă a intrat în vigoare informarea meteo de lapoviţă şi ninsoare, polei şi vreme deosebit de rece în toată ţara, în vigoare până mâine seară.
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, la această oră, pe drumul județean 142 J, în comuna Șeica Mică, după producerea unui accident rutier produs pe fondul depășirii neregulamentare.
În 2018, românii vor economisi cu până la 16% pentru călătoriile către destinațiile lor preferate de Paști. Se vor putea bucura anul acesta de sărbători în orașele lor preferate, plătind pe zboruri cu 16% mai puțin decât anul trecut și cu 20% mai puțin decât în 2016.
Echipa sibiană a câștigat primul meci de campionat disputat pe teren propriu, în 2018.
BC CSU Sibiu continuă fără greșeală și câștigă o nouă partidă, de data aceasta la Iași.
Tensiunile existente la nivelul economiei mondiale, unde se pregătește un „război comercial”, după ce administrația americană a decis majorarea taxelor la importurile de oţel şi aluminiu, au provocat amplificarea aversiunii față de risc.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, polei, vreme deosebit de rece, valabilă în intervalul 19 martie, ora 06:00 – 20 martie, ora 21:00, la nivelul întregii ţări.
Autorităţile publice şi producătorii apicoli vor să încurajeze consumul de miere prin Programul „Mierea în Şcoli”, prin care 1,4 milioane de copii vor primi câte un borcan de 350 de grame lunar, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Plasamentul copiilor care nu au împlinit vârsta de 7 ani ar putea fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, nu în serviciu de tip rezidenţial, potrivit unui proiect de lege, care atrage atenţia că instituţionalizarea afectează dezvoltarea copiilor.