Amenzi pentru cei care transportă animale de companie pe locurile din față ale mașinii
Șoferii nu au voie să conducă mașina având animale de companie pe locurile din față.
Șoferii nu au voie să conducă mașina având animale de companie pe locurile din față.
De Paște, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Oul este asociat în general creației, iar oul de Paști îl simboliează pe Iisus în mormânt. Coaja oului este piatra mormântului din care Iisus a ieșit înviind, iar ciocnirea ouălor semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea.
Standardele de cost pentru construcţia de autostrăzi în zonele de şes, deal şi munte, dar şi pentru drumuri naţionale noi sau pentru poduri, viaducte şi tunele rutiere, vor creşte în medie cu 12,5% faţă de actualele costuri, potrivit unui proiect normativ iniţiat de Ministerul Transporturilor.
BC CSU Sibiu continuă pe prima poziție în clasament și rămâne neînvinsă pe teren propriu după victoria de vineri seară, în compania celor de la BC SCM Timișoara, scor 74-64 (21-9, 10-22, 21-18, 22-15).
Raed Arafat, secretar de stat în MAI, susţine că odată cu creşterea veniturilor din sistemul sanitar ar trebui să se ia şi alte măsuri, cea mai importantă fiind delimitarea sectorului privat de cel public şi impunerea interdicţiei cadrelor medicale de a lucra simultan în ambele sectoare.
Cel mai mare dar pe care poate să îl facă Învierea Mântuitorului Hristos pentru fiecare dintre noi este restartarea omeniei din noi, a umanităţii ca o stare de fapt, prin care lumea se poate uni şi îndrepta către împărăţia lui Dumnezeu, spune părintele Constantin Necula.
BC CSU Sibiu primește vizita celor de la BC SCM Timișoara, astăzi, 6 aprilie.
O femeie și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.
Muzeul Național Brukenthal a anunțat programul de vizitare valabil în perioada sărbătorilor pascale.
Bulevardul Corneliu Coposu va intra în reparații începând de luni, 9 aprilie, urmând să se înlocuiască stratul asfaltic pe carosabil.
SC Apă Canal SA Sibiu anunță că Uzina de apă Tilișca va fi oprită în ziua de miercuri, 11 aprilie, între orele 9.00 și 18.00, ca urmare a lucrărilor de reamenajare a albiei râului Tilișcuța executate de către Ocolul Silvic „Valea Cibinului” Săliște.
Comuna Sadu a obținut locul I la concursul național „Satele Culturale ale României“, care s-a desfășurat la Bacău, în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea“. În finală au fost prezente 17 comune, printre care și una din Republica Moldova.