Cele mai noi știri

foto: Consiliul Județean Sibiu

Eroii neamului, cinstiți în Cimitirul Eroilor Neamului din localitatea Veștem

Societate 11/06/2025 at 20:00

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch a participat, astăzi, la ceremonia de omagiere a eroilor care își găsesc odihna veșnică în Cimitirul Eroilor Neamului din localitatea Veștem, ocazie cu care a depus din partea Consiliului Județean Sibiu o coroană de flori la Monumentul Eroilor. „Apreciem și susținem preocuparea asociaților deRead More

foto: Monitorul de Cluj

Elena Udrea cere liberarea condiţionată din penitenciar, după ce judecătorii i-au redus pedeapsa

Societate 11/06/2025 at 19:30

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere liberarea condiționată din penitenciar, după ce instanța a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute”. Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere liberarea condiționată din penitenciar, după ce instanța a dispus deducerea dinRead More

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Elevii olimpici la Religie din judeţul Sibiu au fost premiaţi

Sport 11/06/2025 at 19:00

Peste 120 de elevi din judeţul Sibiu care au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și la alte concursuri au fost premiați miercuri, 11 iunie, de Înaltpreasfinţitul părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Festivitatea de premiere a avut loc în capela Facultății de Teologie OrtodoxăRead More

foto: Biblioteca ASTRA

Finală de foc la „Sibiu Orașul Copiilor” 2025

Societate 11/06/2025 at 18:30

Programul educativ Sibiu Orașul Copiilor a transformat Parcul ASTRA în scena plină de culoare a unei adevărate vânători de comori… istorice. Competiția organizată de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și devenită deja tradiție a reunit elevi de clasa a IV-a talentați și interesați de istoria locală prezentată într-un mod atractiv. EchipeleRead More

foto: Daniela Cimpean - Presedinta Consiliului Judetean Sibiu

Povestea lui Reyhaneh – A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor

Societate 11/06/2025 at 18:04

Nepoata unui judecător din Teheran, capitala Iranului, a ales să înceapă o nouă viață, independentă, în județul Sibiu. Fiică a unui avocat și a unei profesoare, Reyhaneh este absolventă de studii universitare și specializată în managementul calității din industria de automobile. A lucrat într-o companie de top din Iran, însăRead More

foto: facebook/HC Sibiu

Finaliști la Tg. Jiu! Handbal Club Sibiu J2 a impresionat în acest sezon

Evenimente, Sport 11/06/2025 at 17:40

Calificați în careul de ași la Turneul Final Perseverență, juniorii 2 de la Handbal Club Sibiu au făcut un meci foarte bun în semifinale cu ACS Muncitoresc Resița, jucând apoi în ultimul act cu LPS Bihorul Oradea. Un sezon excelent, care arată încă o dată potențialul existent la Sibiu. (DanRead More

Foto: Mesagerul de Sibiu

Absolvenții ULBS și AFT și-au luat rămas-bun de la anii de studenție, în Piața Mare a Sibiului

Învățământ 11/06/2025 at 17:24

Mii de absolvenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) au participat astăzi, în Piața Mare a orașului, la festivitatea solemnă de absolvire, eveniment devenit deja o tradiție sub denumirea „Gaudeamus”.   La eveniment au fost prezenți nu doar absolvenții, ci șiRead More

Au câștigat celebrul concurs „Sanitarii Pricepuți“, faza județeană

Au câștigat celebrul concurs „Sanitarii Pricepuți“, faza județeană

Știri din județul Sibiu 11/06/2025 at 16:51

O echipă formată din șase eleve (cinci eleve plus o rezervă) de la Liceul Teoretic „Axente Sever“ Mediaș a câștigat, săptămâna trecută, etapa județeană a Concursului școlar „Sanitarii Pricepuți”. Concursul școlar „Sanitarii Pricepuți” este cel mai vechi concurs din România, el desfășurându-se constant din 1962. Acesta presupune o probă teoreticăRead More

FOTO: Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

Unul dintre angajații lui Horațiu Potra, arestat și trimis în judecată pentru tentativă de omor și proxenetism

Știri 11/06/2025 at 15:20

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dat publicității un comunicat prin care se arată că unul dintre aghiotanții lui Horațiu Potra este trimis în judecată pentru tentativă de omor și proxenetism. „Prin rechizitoriul de astăzi, 11.06.2025, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat,Read More

foto: primpria Turnu Roșu facebook

Acțiune amplă de dezinsecție în Turnu Roșu

Știri din județul Sibiu 11/06/2025 at 15:20

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14–15 iunie 2025, Primăria Turnu Roșu, în colaborare cu operatorul autorizat Intera DDD Sibiu, va desfășura o acțiune amplă de dezinsecție.  Zonele vizate sunt: Parcuri și locuri de joacă, Aliniamente stradale și spații verzi, Zone vegetative și fâșii de protecție, Recomandări pentru populație: EvitațiRead More

FOTO: arhivă

Proba obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului 2025 s-a desfășurat fără incidente

Învățământ 11/06/2025 at 14:23

Astăzi, 11 iunie 2025, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Candidații au susținut examenul la disciplinele corespunzătoare profilului urmat: matematică sau istorie. Dintre cei 1923 de candidați înscriși pentru această probă, s-au prezentat 1894, ceea ce reprezintă un procent de prezențăRead More

Foto: Urban Bike Revolution

Sibiul pedalează spre viitor: 300 de elevi și profesori participă la Turul Școlilor pe Bicicletă

Societate 11/06/2025 at 13:37

Joi, 12 iunie, începând cu ora 09:30, Piața Mare din Sibiu va deveni punctul de plecare pentru Turul Școlilor pe Bicicletă, un eveniment care reunește aproximativ 300 de elevi, profesori și părinți din mai multe unități de învățământ ale orașului. Inițiativa își propune să promoveze mersul pe bicicletă ca opțiuneRead More

Foto: Facebook Consiliul Județean Sibiu

Județul Sibiu, lăudat de experții irlandezi: „Ne-a depășit așteptările!”

Administrație 11/06/2025 at 13:08

Județul Sibiu a fost recent în centrul atenției internaționale, după ce o delegație de specialiști din Irlanda, reprezentând BIA Innovator Campus și Consiliul Departamental Galway, a vizitat regiunea în cadrul proiectului european Slowdown. Concluzia oaspeților: „Am trăit o experiență remarcabilă! Județul Sibiu este o destinație excelentă pentru turismul lent. Ne-aRead More

Foto: IPJ Sibiu

Dosar penal pentru transport ilegal de material lemnos

Știri 11/06/2025 at 12:39

La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Sibiu – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat un transport ilegal de material lemnos pe strada Șteflești din municipiul Sibiu. Un bărbat de 50 de ani, domiciliat în județul Harghita, a fostRead More

ROMGAZ a determinat Greenpeace să își corecteze și completeze datele de identificare reale

ROMGAZ a determinat Greenpeace să își corecteze și completeze datele de identificare reale

Știri din județul Sibiu 11/06/2025 at 12:22

ROMGAZ, prin filiala sa ROMGAZ Black Sea Limited, a decis, pentru moment, să renunțe la cererea de dizolvare a Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, care face obiectul dosarului nr.17337/299/2025, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, înainte de primul termen. Decizia a fost luată cu bună-credință, având înRead More