Program eclectic în cea de-a șasea zi de FITS 2018
Astăzi se deschide, în Piața Mică, Luminarium Katena. Acesta va funcționa până pe 17 iunie, inclusiv, între orele 11.00 și 20.30.
Astăzi se deschide, în Piața Mică, Luminarium Katena. Acesta va funcționa până pe 17 iunie, inclusiv, între orele 11.00 și 20.30.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu propune o privire asupra experienței teatrale a viitorului prin prisma arhitecturii, a programării, a tehnologiei și a evoluției comunităților.
Leul a avut o ședință calmă, chiar dacă INS a anunțat creșterea inflației luna trecută cu 5,4% comparativ cu mai 2017, valoare care reprezintă un nou maxim al ultimilor cinci ani. Comparativ cu aprilie, majorarea prețurilor a fost de 0,47%.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj inaugurează astăzi zborurile regulate spre capitala Greciei, Atena, zboruri operate de cea mai nouă companie aeriană parteneră, Aegean Airlines.
Sub bagheta coregrafică a lui Amir Kolben, trupa israeliană de dans Kolben Dance Company e pregătită să te fascineze cu spectacolul „Între control și nebunie”, show care reprezintă o călătorie poetică și dinamică, o experiență energetică și captivantă a dansului, în același timp.
Grădina Zoologică Sibiu continuă investițiile pentru extinderea și reabilitarea spațiilor destinate animalelor.
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va aniversa, mâine, 171 de ani de învăţământ militar românesc.
Poliția Locală și Serviciul de Management și Monitorizare a serviciilor de Salubrizare desfășoară controale în oraș, pentru a depista șantierele pe care nu se respectă obligația încheierii unui contract cu o firmă specializată pentru gestionarea deșeurilor rezultate din construcții și demolare, așa cum este specificat în Legea nr. 211/2011 privindRead More
Matei Vişniec a declarat ieri, la lansarea volumului său – „Ultimele zile ale Occidentului” -, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, că în calitate de jurnalist se confruntă cu o cantitate enormă de „materie toxică”, iar una dintre marile provocări ale prezentului este limbajul corect politic.
Peste 500 de flori, plante și arbori ornamentali vor fi plantate de studenți și elevi din Sibiu, în cadrul celei de a patra ediții a campaniei „Iubim Sibiul, să-l lăsăm să respire!”.
Primarul Astrid Fodor a primit ieri vizita ambasadorului Israelului în România, E.S. Tamar Samash.
44 de școli din județul Sibiu au răspuns invitației adresate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, pentru a implementa măsurile educative aferente distribuției de lapte, respectiv aferente distribuției de fructe și legume în cadrul Programului pentru Școli al României.
Ce concluzii ar trebuie să tragă un om normal după ce a trecut de la faza constatativă a mitingului PSD la cea interpretativă?
Societatea Apă Canal S.A. Sibiu anunță că miercuri, 13 iunie, între orele 08,00 – 16,00, vor avea loc lucrări de cuplare a noii conducte de pe strada Cloșca din Avrig la rețeaua de distribuție a apei potabile.
Grădinița cu program prelungit nr. 19 Sibiu a organizat concursul judeţean “Lumea magică a basmelor”.