Administratorii de bloc trebuie să dea examen
Primăria Sibiu organizează, peste câteva săptămâni, un examen pentru atestarea administratorilor de imobile.
Primăria Sibiu organizează, peste câteva săptămâni, un examen pentru atestarea administratorilor de imobile.
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc, astăzi, o ședință administrativă cu preoții din parohiile arondate acestui protopopiat. Lucrările ședinței au fost prezidate de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Apă Canal Sibiu SA anunță că în noaptea de 30 spre 31 august, între orele 22,00 – 05,00, vor avea loc lucrări de cuplare a unei noi rețele de distribuție apă potabilă, cu rol să suplimenteze alimentarea cu apă a comunei Șelimbăr.
Asociaţia Casa Calfelor Sibiu și Muzeul ASTRA organizează un simpozion european de sculptură în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra.
Kaia Kanepi (44 WTA) a produs surpriza începutului de turneu de la US Open după ce a prestat un joc solid în faţa numărului 1 mondial, Simona Halep, şi chiar a izbutit să se califice în turul II al turneului american, în urma a doar 76 de minute. Deşi toatăRead More
Ambasadorul României în SUA, George Maior, va fi chemat pentru explicaţii la MAE, după ce declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Giuliani, actual avocat al preşedintelui Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea. Ministerul Afacerilor Externe arată căRead More
Sâmbătă, 1 septembrie, și duminică, 2 septembrie, meșterii olari vă invită la târg în Piața Mare din Sibiu.
Conducerea Consiliului Județean pregătește „debarcarea” Cameliei Vîlsan, șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu.
Preşedintele USR, deputatul de Sibiu Dan Barna, consideră că este „îmbucurător” că mai mulţi membri şi susţinători ai PSD se numără printre cei un milion de români care au semnat iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, acest fapt demonstrând că „mai există normalitate şi decenţă” în rândul acestora.
În urma solicitărilor Consiliului Județean Sibiu privind dotările suplimentare necesare în cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu în vederea Summit-ului european ce va avea loc la Sibiu în 2019, Ministerul Sănătății a decis transferarea de fonduri în valoare totală de 2.427.000 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 18% din suma solicitată.
În perioada 25-26 august, Muzeul ASTRA a înregistrat 6.858 vizitatori.
Evoluția leului de la începutul săptămânii a fost marcată, în principal, de factorii geopolitici decât de cei locali.
Ediţia a 51-a a Turului Ciclist al României va avea loc în perioada 18-23 septembrie şi, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, va trece prin cele trei mari provincii istorice ale României.
Salariile medii nete lunare plătite de cei mai mari cinci retaileri inter¬na¬ţionali după cifra de afaceri – Kauf¬land, Carrefour, Lidl, Auchan şi Mega Image – va¬riază între 2.100 şi 3.100 de lei. Cu excepţia dis¬coun¬terului ger¬man Lidl, sa¬lariile se si¬tu¬ează în ju¬rul va¬lorii de 2.100 de lei net lunar, înRead More
În această dimineață, reprezentanții USR vor depune primele dosare cu semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” la Primăria Sibiu, pentru a fi verificate și validate.