Sibiancă înşelată cu 10.000 de lei, prin metoda „Accidentul”
O femeie în vârstă de 77 de ani, din comuna Răşinari, a fost înşelată, astăzi, cu suma de 10.000 de lei, prin metoda „Accidentul”.
O femeie în vârstă de 77 de ani, din comuna Răşinari, a fost înşelată, astăzi, cu suma de 10.000 de lei, prin metoda „Accidentul”.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Sibiu se confruntă cu o criză de medici de urgenţă.
Scriitorul Andrei Pleşu spune că filosoful Constantin Noica nu ar mai fi ales Păltinişul ca loc în care să se retragă dacă ar mai fi trăit acum, deoarece staţiunea sibiană este mult mai animată şi nu mai oferă liniştea din urmă cu patru decenii.
Meteorologii anunță o răcire a vremii în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii ţări, în timp ce ploile vor fi prezente aproape în fiecare zi.
Proiectul domeniului schiabil din zona Bâlea – Capra a fost abandonat de ministrul sibian al Turismului, Bogdan Trif, susține Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș Bîlea-Capra.
Ministrul Educației a anunțat că pe anul școlar 2019-2020 dorește să reducă locurile de liceu și să le treacă la învățământul profesional.
Apă Canal Sibiu SA anunță că joi, 11 aprilie, începând cu orele 9,00, vor avea loc posibile scăderi ale presiunii în rețeaua de distribuție a apei potabile din municipiul Sibiu, generate de lucrări la rețelele Uzinei de apă ”Dumbrava”.
Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.933 lei în luna februarie a acestui an, mai puţin cu 3 lei (-0,1%) faţă de luna precedentă, în condiţiile în care câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.819 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna ianuarie 2019, potrivitRead More
După ce ministrul educației a susținut că ”a fost o scăpare” faptul că nu a trecut Geografia în materiile pentru Bacalaureat, în ”viziunea Andronescu”, Ministerul Educației revine o serie de precizări.
Primul ministru Viorica Dăncilă e somată de cei mai importanți ambasadori europeni la București să oprească atacul la adresa justiției.
Cadrele didactice și elevii de la CSEI nr. 2 Sibiu și-au propus să marcheze Ziua Copilului într-un mod inedit, lansând un proiect în cadrul Maratonului Internațional Sibiu.
Autoritatea Electorală Permanentă a majorat de la an la an considerabil subvenţiile pentru partidele politice, suma ajungând în 2019 să fie de zece ori mai mare faţă de anul 2017.
Colegiul Național “Octavian Goga” din Sibiu a fost, vineri, gazda celei de-a zecea ediții a Concursului Național “Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”, desfășurat în parteneriat cu Asociațiunea ASTRA și ULBS.
BC CSU Sibiu joacă astăzi, de la ora 19:30, ultima partidă a celei de a doua faze a campionatului, cu U BT Cluj Napoca.