Primarul orașului Avrig: „Dacă nu luăm măsuri eficiente și nu limităm socializarea, lucrurile pot scăpa ușor de sub control”
Orașul Avrig intră în carantină zonală începând de mâine și până pe 6 decembrie.
Orașul Avrig intră în carantină zonală începând de mâine și până pe 6 decembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu are de gând să meargă acasă la Sibiu atât timp cât orașul este în carantină, dar că nu acesta este motivul principal.
În Programul de Guvernare elaborat în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie, Partidul Mișcarea Populară acordă o importanță deosebită culturii, propunând creșterea alocării bugetare pentru acest domeniu la 1,5% din PIB.
Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) va fi sărbătorit la Sibiu, marți, 24 noiembrie. Totul se va întâmpla pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu prin intermediul recitalului susținut de cvartetul brașovean Gaudeamus.
O prioritate pentru Alianța USR PLUS este sănătatea cetățenilor și siguranța lor și are în programul de guvernare măsuri pentru combaterea infecțiile din spitale, pentru creșterea calității actului medical și depolitizarea instituțiilor de sănătate.
În etapa a XI-a din Liga 1, AFC Hermannstadt joacă astăzi pe teren propriu împotriva celor de la Astra Giurgiu.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu ia măsuri radicale pentru a încetini răspândirea coronavirusului în Mediaș, Avrig și Orlat, unde numărul îmbolnăvirilor este alarmant în ultimele zile.
Grupul consilierilor locali ai Alianței USR PLUS Sibiu a făcut demersuri pentru implementarea semnăturii electronice în relația cu Primăria Sibiu.
Având în vedere intrarea în vigoare a unei avertizări meteorologice COD GALBEN de ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului, îndeosebi în zona montană, valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 20,00 – 21 noiembrie, ora 14,00, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere,Read More
Comisia Europeană a aprobat ieri 1,7 milioane de euro valoarea schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității operatorilor aerieni la Aeroportul Internațional Sibiu în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
În completarea măsurii de carantinare și pentru stoparea răspândirii virusului Sars-Cov2 în județul Sibiu, Alianța USR PLUS consideră că se impune testarea periodică la scară largă cu teste antigen a cadrelor medicale și non-medicale în toate spitalele din județ, a personalului din Serviciile de Ambulanță, centrele de îngrijiri paleative, azileleRead More
Al doilea pacient cu COVID-19, în stare gravă, a fost transferat de pe Secţia ATI din Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu, într-un spital din Germania, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu. „La solicitarea familiei, un pacient de sex masculin, internat înRead More
Declarațiile vicepremierului Raluca Turcan referitoare la efectele măsurilor de restrângere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 și la noile demersuri făcute înspre eficientizarea acțiunilor instituțiilor responsabile, la nivelul județului Sibiu:
În contextul prognozei meteo care indică ninsori în următoarele ore, Primăria Sibiu informează sibienii că este pregătită pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 11846 de persoane (dintre care 11393 adulți și 453 copii). Până la data curentă au fost vindecate 5519 de persoane, iar 331 persoane au decedat (7 în ultimele 24h), dinRead More