Cele mai noi știri
Mocănița de pe Valea Hârtibaciului circulă azi și mâine
Mocănița de pe Valea Hârtibaciului are un program special cu ocazia sărbătorilor de Paști. Astfel, mocănița va circula astăzi la ora 14, și mîine la ora 10. Ambele plecări vor fi din gara Hosman. „Cu ocazia sărbătorilor pascale, mocănița își modifică programul. Vom circula vineri, 22 aprilie, la ora 14:00Read More
UPDATE: Femeia dispărută aseară a fost găsită pe autostradă în zona Hornbach
În cursul nopții de 21/22 aprilie, în jurul orei 02,30, prin apel 112, o persoană semnala prezența unui pieton pe A1, în zona Hornbach, mun. Sibiu. Polițiștii care au ajuns primii la locul indicat au fost cei din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva – Holdea,Read More
Bursa de Spectacole de la Sibiu, ediția 2022, la start
Bursa de Spectacole de la Sibiu, singura structură de acest gen din România și una dintre cele mai valoroase din lume, se va desfășura în perioada 27-30 iunie 2022, în aceeași triplă dimensiune – fizică, hibridă și online, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Participanții prezenți înRead More
Un bărbat își caută disperat soția. Dacă o vedeți sunați la 112
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 79 ani, care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unicRead More
FC Hermannstadt, egalitate cu Unirea Slobozia. Meci slab al sibienilor
După ”U” Cluj și Steaua, FC Hermannstadt a plecat și ea doar cu un punct de pe stadionul 1 Mai din Slobozia, în fața Unirii Slobozia. 0-0 s-a terminat jocul din debutul etapei a 6-a a play-off-ului Ligii 2, spre surprinderea clujenilor, care se așteptau la o victorie clară aRead More
Tragedie în Joia Mare! Fetiță de 9 ani moartă la Bazna după ce a fost lovită de o mașină
Un grav accident de circlație s-a petrecut în această seară în Bazna, pe strada Boianului. O fetiță în vârstă de 9 ani, localnică, a fost lovită de un autoturism condus de către un medieșean în vârstă de 56 de ani. Din păcate, fetița a decedat în urma leziunilor suferite. PolițiștiiRead More
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Paște
Învierea Domnului este întâmpinată cu bucurie, an de an, de credicioșii ortodocși din întreaga țară. Mesagerul de Sibiu vă prezintă datini și obiceiuri, din țară și străinătate, legate de Paște Învierea Domnului sau Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinilor. Pentru prima dată, a fost sărbătorită în jurul anuluiRead More






















