Pentru creștini, Paștele este sărbătoarea învierii lui Iisus Christos, moment în care se comemorează și sacrificiul christic, al morții care duce la resurecție.
În perioada de unitate a bisericii creștine, credincioșii petreceau în biserică toată noaptea, priveghind și rugându-se. În această noapte avea loc și botezul catehumenilor, adică al acelor cetățeni de diferite vârste care aderaseră la concepția creștină. Cei botezați erau îmbrăcați în alb și purtau lumânări aprinse. Toți creștinii se adunau și cântau imnuri, slujitorii altarelor săvârșeau Liturghia, în timpul căreia credincioșii se sărutau între ei – bărbații cu bărbați, femeile cu femei – cerându-și iertare. La fel procedau și preoții – obicei rămas, pentru ei, valabil și astăzi. Toți se împărtășeau, primii fiind cei proaspăt botezați.
Săptămâna Patimilor
La început a fost ținută la fel de către toți credincioșii. După despărțirea Bisericii în cele trei mari confesiuni – ortodocși, catolici și protestanți – modul de sărbătorire s-a diferențiat. Biserica ortodoxă – și în mare parte și cea catolică – păstrează vechea practică și semnificația fiecărei zile sărbătorite. Zilele deniilor – slujbe din Săptămâna Mare – se desfășoară de luni până sâmbătă și au semnificații specifice încă din perioada de unitate a Bisericii. Imnurile sunt adresate duhului de pocăință în vederea primirii cât mai demne a Învierii lui Christos.
Sfântul Maslu
La mănăstiri și la multe biserici, Joi dimineața se face Sfântul Maslu, adică se sfințește untdelemnul și se ung bolnavii pentru a fi iertați de păcate, boala fiind înțeleasă atât sub aspect fizic cât și sufletesc. O dată la câțiva ani se adună toți episcopii la Patriarhie și sfințesc Sfântul Mir, după un tipic străvechi și într-un cadru festiv. Cu acest mir se săvârșește Taina Ungerii cu Sfântul Mir, care la ortodocși se face imediat după botez. La liturghia din această joi se face și pomenirea morților, încheindu-se ciclul de parastase început în prima sâmbătă a postului mare. La sfârșitul liturghiei se citește un cuvânt scurt al Sfântului Ioan Gură de Aur privitor la pocăință și pregătirea anterioară pentru împărtășanie. Apoi se împărtășesc credincioșii care s-au spovedit în cursul acestei săptămâni și cărora duhovnicii le-au dat voie să se împărtășească. Alți credincioși se împărtășesc în noaptea de Paști.
Vinerea Mare
În Vinerea Mare sunt cinstite toate patimile Mîntuitorului până la moarte și coborârea de pe Cruce. În dimineața acestei zile, în biserică se săvârșesc ceasurile împărătești, obicei foarte vechi care a rămas mumai pe la mănăstiri și catedrale episcopale. După amiază se scoate din altar Sfântul Epitaf și se așază în mijlocul bisericii pe o masă înaltă, în spatele căreia este pusă, de joi seara, Sfânta Cruce. Copiii și credincioșii trec pe sub masă, sărutând mai întâi Sfântul Epitaf și apoi Crucea. Vineri seara se cântă Prohodul. Sâmbătă este ziua punerii în mormânt și îngropării Domnului. Bisericește, această zi începe de vineri seara, când Christos a murit pe cruce.
Copii, la împărtășit
Sâmbăta reprezintă și cele trei zile cât a stat Domnul Christos cu trupul în mormânt, fiindcă sfârșește duminică, ziua când Iisus a înviat. În Biserica ortodoxă, în această zi se săvârșește Sfânta Liturghie, precedată de citiri din Vechiul Testament privitoare la patimile și moartea Mântuitorului. Dimineața, credincioșii obișnuiesc să vină cu copiii mici la împărtășit. Seara, la mănăstiri, se citește întreg conținutul faptelor Apostolilor. Cu o oră înaintea miezului nopții se cântă canonul coborârii Mântuitorului. În această atmosferă duhovnicească credincioșii așteaptă Învierea.
Cum se sărbătorește?
În seara de sâmbătă, credincioșii merg la biserică având un coș cu produse alimentare tradiționale, care se fac în cinstea acestei sărbători: ouă roșii și pască, alături de care se mai pun brânză, slănină, ulei, usturoi, tămâie și o lumânare. Acestea urmează să fie sfințite de către preoți, apoi aduse acasă; o parte vor fi date săracilor. Oficierea slujbei de Înviere are loc la miezul nopții, moment în care preotul, împreună cu toată mulțimea, înconjoară de trei ori biserica, după care se oprește în fața ușii bisericii – care este închisă. Preotul deschide ușa cu crucea pe care o are în mână, spunând în același timp „Hristos a Înviat!“, iar credincioșii prezenți răspund: „Adevărat a Înviat!“. După ce preotul anunță Învierea, îi cheamă pe credincioși să ia lumină.
Biruința vieții asupra morții
Cu lumânarea aprinsă din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar, care este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și al luminii lui Hristos asupra întunericului și păcatului, credinciosul se întoarce acasă și o stinge de grindă, desenând acolo, cu fum, semnul crucii. Restul de lumânare se păstrează în casă și se aprinde în cursul anului în timp de vreme mare sau la necazuri.
Bucate sfințite
În zori, credincioșii se întorc la biserică unde, în curte, se sfințesc pasca și bucatele aduse de cu seară, bucate care, peste an, se transformă în leacuri pentru diferite boli. Din anafura de Paște se pune în sarea vitelor, se dă câinilor ca să nu turbeze. Se spune că, dacă un șoarece ar mânca din aceasta, s-ar transforma în liliac. Masa de Paște se așază cu grijă pentru că din pomenile care se fac pentru ei, morții mănâncă ouă roșii, colac, caș și miel.
Legătura dintre Paști și oul roșu
Pentru credincioșii ortodocși și catolici, sărbătoarea Paștelui este de neconceput fără ouă roșii. Oul are o semnificație în aproape toate religiile lumii. Astfel, brahmanii cred că, la început, pe lume nu era decât apă, iar mai târziu, din aceasta a apărut un ou de aur, din care s-a format Cerul, Pământul și tot ce există în Univers. La romani se obișnuia ca primăvara să se serbeze prin vopsirea ouălor în diferite culori, în special roșu, ouă pe care apoi le dăruiau unii altora. Cu precizie nu se știe cum au ajuns ouăle roșii în creștinism, dar există câteva legende. De exemplu, se spune că, atunci când Pilat a încercat să-l elibereze pe Iisus și mulțimea cerea răstignirea acestuia și eliberarea lui Baraba, cei care strigau „Răstignește-l“ au început să arunce cu pietre în Iisus, dar pietrele se transformau în ouă. O altă poveste spune că, în Duminica Învierii, o femeie evreică a plecat cu un coș mare cu ouă să le vândă. Pe drum s-a întânit cu Maria Magdalena, care i-a spus că Hristos a Înviat, dar evreica nu a crezut și a spus că Hristos va învia când ouăle din coșul ei se vor înroși. În acel moment, ouăle s-au înroșit.
O altă variantă arată că Maria Magdalena a fost prima femeie care a înroșit ouă, pe care le dăruia rudelor, spunând „Hristos a Înviat!“, în timp ce toți ceilalți răspundeau „Adevărat a Înviat!“. Deși sunt foarte multe legende cu privire la roșirea ouălor, se pare că obiceiul vine de la păgâni, care obișnuiau să-și ofere, la începutul primăverii, ouă roșii, iar odată cu trecerea lor la creștinism au păstrat acest obicei, care s-a generalizat.
Rugăciune la Învierea Domnului
„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn Iisus, unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm Hristoase, și Sfânta Învierea ta o lăudăm și o mărim, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea; totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, ca răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pre moarte a strigat“
