Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 SIBIU, unitate de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, este beneficiara unui grant de formare profesională în perioada 2023 – 2025, proiect aprobat de Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării profesionale cu numărul de identificare 2023-1-RO01-KA122-SCH-000126414, Form ID KA122-SCH-D65A30EE.
Foto: Arhivă
Finanţarea a fost obţinută prin programul Erasmus+ pentru educaţie școlară, proiecte pe termen scurt, program oferit de Uniunea Europeană.
Proiectul „Împreună reușim!” vizează domeniul educaţiei şcolare, având ca scop principal formarea profesorilor la cursuri în străi¬nătate pentru a putea ulterior să îmbunătăţească activitatea şcolii. În perioada noiembrie 2023 – martie 2025 un număr de 14 cadre didactice din cadrul CSEI Nr. 2 Sibiu vor participa la 4 cursuri de formare profesională atât în domeniul educației speciale cât și a terapiilor specifice.
În perioada 25 -29 septembrie 2023, echipa de implementare a proiectului va realizeaza o serie de activităţi, la nivelul şcolii şi în comunitate, prin care se va lansa proiectul Erasmus+, acţiunea KA122, „Împreună reușim”.
Pentru a putea oferi servicii educaţionale de înaltă calitate este necesar ca profesorii să fie cât mai deschişi la utilizarea metodelor și a tehnologiei moderne în demersurile didactice şi la dezvoltarea unor competenţe terapeutice, competențe de predare, comunicare şi relaţionare, care să asigure nu doar succesul şcolar, ci şi capacitatea de adaptare şi integrare în comunitate a elevilor noștri.
Acest proiect reprezintă o oportunitate pentru școala noastră, pentru ca valorificându-ne resursa umană, să reușim să contracarăm riscurile la care sunt supuși elevii noștri, prin oferirea de servicii educaționale de calitate, prin armonizarea metodelor educaționale și a activităților de învățare specifice elevilor cu TSA, sindrom Down cu modelele de succes ale școlilor europene.
Participare la cursurile de formare din cadrul mobilităților acestui proiect a profesorilor psihopedagogi(terapeuților) va duce la dezvoltarea de noi competențe și abilități în ceea ce privește terapiile pe care le vom putea oferi elevilor noștri. De asemenea vom putea diversifica metodele și tehnicile terapeutice astfel încât copiii cu TSA și sindrom Down să participe cu interes la activități iar acestea să răspundă nevoilor lor. Participarea cadrelor didactice la cursurile de formare în cadrul acestui proiect va aduce plus valoare procesului instructiv-educativ de la clasă prin îmbunătățirea competențelor în ceea ce privește metodele și strategiile didactice de predare, va asigura optimizarea rezultatelor școlare ale elevilor cu TSA și Sindrom Down în vederea integrării școlare și sociale a acestora.
Proiectul este o excelentă oportunitate de dezvoltare a dimensiunii europene a educaţiei, prin participarea unui număr de 14 cadre didactice din școala noastră la cursuri de dezvoltare profesională organizate de instituţii de formare ca Dermen Bilisim A.S. din Istanbul – Turcia, Europass SRL – Florența, Italia, Evropei Ixnilates – Volos, Grecia și The Psychology and CBT Clinic – Naxxar, Malta.
Astfel, în octombrie 2023 prima grupă de cadre didactice va participa la cursul de formare ”Music Therapy with Orff Methodology” organizat de Dermen Bilisim A.S Istanbul din Turcia. Echipa formată din 4 terapeuți ai școlii noastre va avea ocazia să dobândească competențe noi în domeniul metodelor și tehnicilor terapeutice, competențe care vor completa cu succes metodele tradiționale și care vor duce la îmbunătățirea actului terapeutic pentru beneficiarii noștri.
Echipa de proiect
CSEI Nr.2, Sibiu