Ultimul erou al Vestului Sălbatic, Buffalo Bill, a ajuns și la Sibiu. 800 de oameni și 500 de cai erau angrenați în spectacolul său – pe care astăzi l-am numi „reconstituire istorică“, sub privirile emoționate a 25.000 de perechi de ochi. Se întâmpla în 13 iulie 1906, pe hipodromul austro-ungar în locul căruia astăzi se află cel mai mare cartier al orașului. „O zi de adevărată fierbere“, în cuvintele gazetarilor vremii.
Buffalo Bill și Sitting Bull (1895)
Ceea ce i-a impresionat prima oară pe locuitori a fost mărimea companiei celebrului cercetaş, aceasta necesitând trei trenuri pentru transportul actorilor, materialelor şi personalului auxiliar. Gazetele sibiene relatează organizarea impecabilă: la jumătate de oră după sosire s-au instalat uriașele corturi pe Exerzierplatz, apoi „circa 700 de persoane au luat micul dejun în cortul-cantină: ouă, beefsteack, cartofi, lapte, pâine şi cafea, pe mese curat şi apetisant decorate, de pe care nu lipseau nici măcar şerveţelele. În acelaşi mod rapid şi fără zgomot în care a fost efectuată descărcarea din vagoane, a avut loc şi ridicarea arenei cu 12.000 locuri. (…) Se poate spune că întregul Sibiu a fost pe picioare şi şi-a potolit în întregime curiozitatea cu [preţul] transpiraţiei de pe faţă. Întotdeauna, datorită colosalei reprezentaţii, Buffalo Bill a mulţumit pe toată lumea“, scria „Sienbebürgisch-Deutsches Tageblatt“ pe 13 iulie 1906.
Cowboy și indieni, la marginea Europei civilizate
Acesta avea să fie ultimul turneu european al lui Buffalo Bill. Programul a inclus principalele orașe din provinciile estice ale Imperiului Austro-Ungar, de la Timișoara până la Cernăuți, iar preţul biletelor varia între 2 şi 8 coroane. La Sibiu și în alte orașe mari, s-au dat câte două reprezentații zilnice, una la matineu și una seara. „Biletele pentru spectacol erau destul de scumpe, aşa cum observa, cu uimire şi oarecare indignare, gazetarul sibian de la «Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt»: «De necrezut că acest lucru [spectacolul] costă atâţia bani». Ce-i drept, nu era o reprezentaţie obişnuită, ci un adevărat eveniment, aşa cum publicistul preciza în acelaşi loc, cu o undă de ironie, atunci când prezenta, succint, evoluţia şi succesul lui Cody, folosind informaţii preluate din «Mayerslexikon»: «în 1883 [Cody] a fondat un mare circ care, sub numele de Vestul sălbatic, doreşte să redea un tablou cuprinzător al vieţii din ţinuturile americane de graniţă; cu acesta a străbătut, în 1887 şi Europa şi, prin aceasta, Buffalo Bill a devenit nemuritor. Deci, ce eveniment minunat: vineri ne vom afla faţă în faţă cu un nemuritor»“, notează Adrian-Silvan Ionescu și Aurelian Stroe în studiul „Buffalo Bill printre români“, publicat în 2000 în revista Muzeului Național de Istorie a României.
De altfel, legendarul colonel William F. Cody, lansat în showbiz cu numele de scenă Buffalo Bill, era deja cunoscut sibienilor prin relatările mondene, iar la librăria Séraphin din Sibiu se afla în vânzare biografia publicată, în 1899, de sora sa, Helen Cody Wetmore, tipărită la Stuttgart.
Dezgustător și încântător. 100% America
Spectacolul – care dura o oră şi jumătate şi era compus din 22 de numere – punea în scenă și unele episoade din furtunoasa viaţă a lui Buffalo Bill. În tinereţe, el fusese unul dintre redutabilii poștași călare pentru Pony Express, înregistrând chiar un record de viteză şi rezistenţă. Pe lângă dramatizarea istoriei cuceririi Vestului, cu emigranți în căruțe cu coviltir, diligențe sau atacuri ale indienilor, publicul mai putea vedea un educativ program cu notă etnografică şi zoologică. „Un cronicar din Sibiu, prin excelenţă europocentrist, priveşte cu destul de puţină înţelegere şi simpatie pe nobilii sălbatici care mimau existenţa cotidiană din îndepărtatul lor sat de preerie, ironizând exclamaţiile de uimire ale vizitatorilor, comportamentul trufaş al căpeteniilor indiene şi marile contraste existente în America, atât de evidente cu acest prilej: «Dezgustător şi încântător în acelaşi timp, geniu şi prostie, unitate organică, cel mai mare rafinament lângă cea mai primitivă barbarie. America!». Performanţele apreciate în materie de echitaţie ale băştinaşilor Americii au fost unanim apreciate: «Ni s-a înfăţişat în toată vrednicia sa neîntrecuta măiestrie în călărit a indienilor în pielea goală şi fără şea, cari păreau lipiţi de spatele cailor repezi ca săgeata», scria «Telegraful Român»“, au mai consemnat cei doi cercetători români. De altfel, toate articolele din ziarele sibiene de limbă română au fost pozitive și doar cotidianul german a adoptat un ton mai degrabă critic.
Reclamă la spectacolul american din Sienbebürgisch-Deutsches Tageblatt
Colonelul Cody a intrat în istoria satului Vărd
Ecourile vizitei lui Buffalo Bill s-au răspândit până în locurile cele mai îndepărtate ale județului Sibiu. În cronica bisericii din satul Vărd, comuna Chirpăr, preotul Ioachim Triff scria: „în anul 1906 s-a ţinut esposiţia universală (sic!) în România, unde am fost şi noi, lucruri frumoase şi de interes din toate statele. Tot în acest an, luna lui Iunie şi Iulie, a fost un circ sub numele <Buffalo Bil> (sic!) condus de căpitanul (sic!) american <Cody>, în care a fost representate tăte statele prin soldaţi. Mare impresie a făcut jocurile, călăritul, strigătul şi portul, etc. al <Indienilor>. Acest căpitan îşi avea trenul său, afară de locomotivă, cam 50 vagoane şi vreo 800 de persoane, mulţi cai de toate rasele, maşinăriile de electricitate, etc. A ţinut circ în Sibiu, Braşov, Sighişoara şi Maros Vasarhely“.
Cronici în presa sibiană a epocii
- „Vineri a avut şi oraşul nostru ocazia să vadă mult trâmbiţatele reprezentaţii ale trupei lui Buffalo Bill. Au fost într’adevăr demne de admirat oferindu-ne scenele cele mai interesante din luptele europenilor cu sălbăticia apusului. Ni s’a înfăţişat în toată vrednicia sa neîntrecuta măiestrie în călărit a indienilor în pielea goală şi fără şea, cari păreau lipiţi de spatele cailor repezi ca săgeata. Uimitoare a fost dibăcia puşcaşului Baker şi îndeosebi a lui Buffalo Bill care în fuga calului puşca globurile de sticlă ce i se aruncau în aer. Reclama ce i s’a făcut a atras o lume imensă. Sibiiul a avut o zi de adevărată fierbere“. („Telegraful român“, nr. 72, Sibiu, 4/17 iulie 1906)
- „Vineri a dat în Sibiiu doue reprezentaţii trupa vestitului circ american Buffalo Bill. Au fost ca privitori mai multe mii de oameni. Programul a constat din 22 puncte, din cari unele au présentât scene din viaţa Indianilor, luptele şi atacurilor lor, apoi s’au înfăţoşat călăreţi Cazaci, Arabi, etc,, neîntrecuţi în măiestria călăritului. Trupa dă reprezentaţii prin mai multe oraşe ale Ardealului şi Ungariei. („Foaia poporului“, nr. 28, Sibiu, 9/22 iulie 1906)
- „O mare suprafaţă liberă, mărginită de siluetele decorative ale unor arbori, iarbă umedă şi mirositoare, răcoarea crepusculului, spre vest rumuri ascuţite de biserici şi culmi de acoperişuri, monumente vechi săseşti şi ale culturii actuale, spre est pereţii înalţi de stâncă ai munţilor ca şi cortina unui teatru al titanilor, spre nord pulberi aurii, spre sud liniştite coline vălurite şi văi largi – şi, în mijlocul acestora, Buffalo Bill.
Acesta era cadrul pentru imaginea care, ieri după-amiază, târziu, putea fi văzută pe câmpul mare de manevre din Sibiu. Pe străzile care duceau spre acest loc, mulţimea de oameni se mişca încoace şi încolo – ţărani, străini, orăşeni, în căruţe şi pe jos, cu feţele încordate şi nervii în uşoară vibraţie. Romantismul copilăriei, de atâta vreme apus, revine în conştiinţă şi prinde viaţă. În faţa intrării pe câmpul de manevre se formează adevărate fortăreţe din căruţe; în unghiul din spatele intrării au apărut chioşcuri din lemn unde se vând mâncăruri şi băuturi. Era ca o sărbătoare populară pentru oraş şi sate. În partea din faţă a câmpului de manevre, Buffalo Bill şi-a ridicat tabăra: în mijloc un spaţiu pătrat în jurul căruia, pe trei laturi, sunt aşezate în amfiteatru miile de scaune pentru public (acestea erau acoperite cu o copertină); cea de-a patra latură era accesul pentru trupa lui Buffalo Bill. În spatele acestei laturi erau patru corturi mari şi mai multe corturi mici; unul dintre corturile mari era tabăra familiilor de indieni, celălalt pentru cazaci, cowboys, arabi, japonezi şi bărbaţi tineri din toate zările. În total, 700 bărbaţi şi un număr infim de femei. În celelalte două corturi mai erau 500 cai de toate rasele, de la cei sălbatici din Pampas până la cei arabi veritabili. Corturile mici adăposteau familiile directorilor şi ale conducătorilor artistici; acolo barbarii, aici oamenii de cultură.
În jurul acestui petec ciudat al «lumii noi» se plimbau oamenii «lumii vechi» întreaga zi, priveau ici şi colo şi holbau ochii, făceau «Ah» şi «Oo», erau uneori decepţionaţi, alteori peste măsură de încântaţi. În cortul indienilor se vedeau «imaginile» – într-o linişte stoică, bărbaţii stând pe iarbă şi fumând pipă, femeile peticind şi curăţind haine, cu toţii îmbrăcaţi cu zdrenţe colorate şi murdare, aproape identice la bărbaţi şi femei. Interiorul cortului bărbaţilor semăna cu un furnicar în debaraua de vechituri a unui telal. O mişcare continuă de oameni în jurul a mii de lucruri, fie cotidiene, fie exotice, puţină splendoare şi ceva luciu, multe zdrenţe, nici un sistem, nici o ordine.
Admirai silueta unui cazac; acesta se scobea în nas, în cea mai frumoasă clipă, şi, ulterior, mânca rezultatul acestei scobiri. Ah… O! Priveai cu încântare ochiul dumnezeiesc al şefului indienilor; acesta te privea cu distanţă majestoasă şi nu se sinchisea de fel. Nici măcar atunci când sosise momentul să-şi cureţe crustele murdare de pe faţă pentru a aplica noi culori proaspete.
Dezgustător şi încântător în acelaşi timp, geniu şi prostie, unitate organică, cel mai mare rafinament lângă cea mai primitivă barbarie. America!
Ineditul aranjamentelor şi a organizării în această tabără dădea naştere la speranţa că reprezentaţia va fi o plăcere deosebită, dar cortul rarităţilor decepţiona prin neajunsurile sale. Aici puteau fi văzuţi avortoni reali şi măsluiţi, în aşa măsură obişnuiţi şi atât de jalnic de plictisitori, încât nu putea fi găsit nici un motiv destul de puternic care să-i determine pe aceşti oameni să-şi prezinte caracteristicile fizice cu atâta zarvă. Sau cu atâta majestate lamentabilă şi fără rost şi te şi supărai fiindcă ţi-a scos banul din buzunar.
Reprezentaţia în sine a mulţumit, în general, cele mai ridicate aşteptări; totul s-a desfăşurat de aşa manieră încât a fost respectat programul. Efectele de masă şi atmosfera erau totul; artă, în detaliu, chiar deloc. Astfel, prima reprezentaţie, de după-amiază, s-a văzut mai puţin bine la lumina soarelui. Lumina, obiectivă, dezvăluia nemilos trucajul şi mulţi [spectatori] erau indispuşi şi murmurau «înşelăciune». Puterea de iluzionare a reprezentaţiei era micşorată. Însă, în crepusculul serii, care crea o atmosferă de vis – hrănită de lumina puternică a lămpilor electrice şi a două reflectoare – trebuia să te laşi convins şi, chiar dacă conştiinţa se împotrivea, te lăsau nervii şi începeai să savurezi [spectacolul].
Savurai: vederea unei mase de tineri vânjoşi şi zvelţi, pe cai mărunţi, dar puternici şi rapizi, care se mişcau cu iuţeală şi îndemânare, conduşi de voinţa şi de priceperea omenească; la acestea se adaugă lumina magică, bogăţia culorilor, a stofelor de purpură, a burnuzurilor albe, penele unduitoare, albastru, verde, ocru, feţele întunecate ca abanosul, corpuri bronzate, minunat proporționate, decătuşate în libertate şi frumuseţe. Fugeau încolo şi încoace, împuşcau cu puşti şi pistoale, răcneau cu o încântătoare sălbăticie. Simţeai cum le bătea pulsul şi cum le alerga sângele în vine. Bărbăţia ideală în maxim avânt al vitalităţii.
A venit, apoi, rândul acrobaţilor, care se zvârcoleau şi făceau tumbe, ca şi clownii şi August cel prost în cele mai proaste circuri, pentru atâtea şi atâtea koroane. Iluzia a pierit.
Sau oamenii organizau o luptă cu două tunuri horcăitoare. Pulberea şi fumul erau din belşug. Unii se purtau, într-adevăr, de aşa manieră ca şi când ar fi vrut să crape capul altora, dar se făceau de râs: capetele nu erau crăpate. Faptul că doreau să fie atât de autentici – şi nu puteau fi – îi dădea de gol. Când iluzia făcea un pas înainte, se ivea un efect atât de vulgar încât producea râsul. Astfel, reprezentaţia însăşi furniza o reţinere nemediată în faţa senzaţiilor de fascinaţie.
Şi asta este bine; altfel s-ar produce catastrofe peste catastrofe, provocate de capete fără creier şi suflete naive de copii.
Rara realizare a acestor artişti fără cultură are aroma unei şampanii exotice; se bea această şampanie, însă pe solul unei vechi culturi germanice are mai degrabă gust de poşircă, ceea ce şi este, de altfel, şi se ştie sigur că a doua oară ar rămâne numai gustul de poşircă – desigur doar dacă dispui de unicul gust posibil: cel bun.
La sfârşit, a avut loc o reprezentaţie de varieteu de 50 de helleri de persoană. 5 koroane în reprezentaţia principală; 50 helleri aici. Varieteul a avut, într-adevăr, valoare de zece ori mai mică, ceea ce dovedeşte cinstea artiştilor de varieteu, dar nu face plauzibilă necesitatea apariţiei lor. N-a fost nici original, nici amuzant“. („Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“, nr. 9897, Sibiu, 14 iulie 1906)
Cronica spectacolului lui Buffalo Bill în Sienbebürgisch-Deutsches Tageblatt
Mihai COLIBABA
