Dr. Lavinia Danciu este unul dintre medicii pneumologi de renume la nivel național, fiind Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și coordonator județean al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.
În cadrul Campaniei antifumat, intitulată „Eu am reușit. Și tu poți”, dr. Lavinia Danciu ne împărtășește propria experiență de renunțare la fumat și motivele care au ajutat-o să învingă dependența de tutun. În plus, prin intermediul experienței profesionale, oferă o serie de sfaturi și soluții care să îi ajute pe oameni să conștientizeze consecințele negative pe care tutunul le are asupra sănătății lor și a celor din jur.
Cum ați început să fumați?
Am început să fumez devreme, în liceu. La început a fost un moft, apoi a apărut dorința și plăcerea de a fuma; de aici, până la dependență, a fost un singur pas. Aprinderea unei țigări a devenit un reflex sau chiar o recompensă. Evident că numărul de țigări a crescut, la o petrecere, la o cafea, la o poveste…A doua zi urma durerea de cap și senzația de oboseală, cauzate de oxigenarea deficitară. Și așa au trecut și s-au adunat anii de fumător, cu toate noxele și substanțele toxice din țigări.
Ce v-a determinat să vă doriți să renunțați?
Pe nesimțite am început să obosesc mai repede la efort, să nu mă mai bucur de mersul pe dealuri sau pe munte și să renunț la plimbările mai lungi în natură pentru că oboseam. Dimineața, după cafea și țigară am început să tușesc, la început mai rar, apoi mai des; după ani fără niciun fel de boală, am început să răcesc mai ușor. Iarna am făcut mai întâi o viroză, apoi mai multe. Și, într-o zi, când mă pregăteam să înghit medicamente pentru o nouă viroză, am avut un stop-cadru: De ce te minți? Știi că toate astea sunt din cauza fumatului. Apoi a urmat un moment de reflectie: ce vreau pentru viitor? O viață ca fumator, cu răceli din ce în ce mai dese, cu oboseală la eforturi din ce în ce mai mici sau o viață de nefumător, în care să pot să mă bucur de natură, mișcare în aer liber și întâlniri cu cei dragi? Și am ales să mă las de fumat. Definitiv!
Cum ați resimțit această exeperiență a renunțării, a fost grea, a fost ușoară? Cum ați depășit dependența de fumat?
Experienta renunțării la fumat a fost grea. Nu este ușor să-ți stăpânești, nu atât pofta fizică de a fuma, dependența de nicotină, cît mai ales cea psihică. A trebuit să gasesc alte mijloace în momentul când am vrut să mă recompensez. Așadar, ca să nu aprind o țigară cînd am terminat un lucru, am stat și m-am gândit că este bine că l-am făcut. Am reușit astfel să înlocuiesc țigara cu alte bucurii.
Ce a funcționat cel mai bine pentru dumneavoastră și credeți că ar fi util și pentru alte persoane care își doresc să nu mai fumeze?
În primul rând, responsabilitatea. Orice persoană este în general în legătură cu alți oameni, nu suntem singuri, suntem ființe sociale, avem copii, avem părinți, avem prieteni, familie. Și în primul rând ne gândim la ei. Dacă mie mi se întâmplă ceva din cauza fumatului, ce vor face ei? Deci cred că pentru foarte mulți dintre noi, motivația principală o reprezintă momentul în care ne gândim la ceilalți și la cum îi poate afecta pe ei acest obicei negativ al nostru sau bolile noastre, care pot să decurgă din fumat.
Pentru că, pe lângă această experiență pozitivă pe care o aveți, prin renunțarea la consumul de tutun, sunteți de profesie medic pneumolog, cu siguranță sunt o mulțime de sfaturi medicale pe care le oferiți pacienților dumneavoastră, pentru a-I determina să nu mai fumeze. Care ar fi principalele recomandări pe care doriți să le transmiteți publicului larg?
Aș recomanda pacienților fumători să își controleze anual funcția pulmonară, să facă o spirometrie și să vadă în ce măsură fumatul le afectează această funcție. În momentul când văd că sunt afectați să se gândească bine, să încerce să intre pe forumuri, pe forumurile celor care s-au lăsat de fumat. Poate că nu au încredere în doctori, dar au încredere în ceilalți, în fumătorii care nu sunt doctori, în foști fumători care nu sunt doctori și toți relatează cu multă sinceritate ce bine s-au simțit după ce au renunțat la fumat. Să vadă cum au devenit mai sănătoși, mai plini de viață, cum și-au făcut mai bine treburile, cum n-au mai avut simptome pulmonare. Aceasta pe de o parte.
Pe de altă parte, în momentul în care suntem fumători și avem copii, este important să ne gândim cum acționează acest obicei al nostru asupra lor, în primul rând, ca exemplu. Consider că este o inconștiență să îți determini copilul să fumeze – chiar dacă tu îi spui să nu fumeze, daca te vede fumând, va fi tentat și el să se apuce de fumat. Deci, automat, nu doar că ți-ai periclitat sănătatea ta, ci și pe cea a copilului tău. În plus, i-aș ruga pe părinți să se mai gândească la un lucru – la acel aer poluat pe care îi silim pe cei dragi să îl respire atunci când noi fumăm în preajma lor. Ne-ar face plăcere de exemplu să-i vârâm în furnalul unui combinat? Eu cred că nu. Gandiți-vă că același lucru se întâmplă ori de câte ori ei stau lângă noi, în timp ce noi fumăm. Vă rog, așadar, din toate aceste considerente, să spuneți un NU cât mai hotărât fumatului, pentru că îi iubiți pe cei dragi și pentru că iubiți sănătatea!
