Ce înseamnă astăzi egalitatea de gen în România? Ne răspund Alexandra Abrudean și Danya Cărătuș, voluntare în cadrul A.L.E.G.
Alexandra Abrudean
Mesagerul de Sibiu: De cât timp faci parte din echipa A.L.E.G. (Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen) și cum ai ajuns la ea?
Alexandra Abrudean: Sunt în A.L.E.G. din 2011. Eram în clasa a X-a când am ales să devin voluntar al Festivalului Egalității de Gen. Am auzit despre festival și mi-a plăcut ce promovează, iar când mi-a sugerat o colegă să mergem împreună, am zis repede: „da“!
Danya Cărătuș: Sunt voluntară la asociație din 2015. Am ajuns la A.L.E.G. deoarece colegele mele erau voluntare și îmi povesteau ce primitori și înțelegători sunt oamenii care fac parte din această echipă. La început, poate nu am înțeles exact cât de serioase sunt temele pe care încercam să le abordăm, mai mult ne-am jucat, schimbând rolurile sexelor, combătând stereotipurile de gen într-o manieră amuzantă. După un timp, am început să văd și să simt cât de actuale și importante sunt activitățile la care participăm cu atâta drag. Misoginismul este prezent la toate colțurile, iar stereotipurile de gen pot fi foarte distrugătoare. Am ajuns să analizez relațiile dintre fetele și băieții, femeile și bărbații din viața mea, atât profesionale sau de colegialitate, cât și cele amoroase.
Danya Cărătuș
Mesagerul de Sibiu: Care e procentajul de agresori în funcție de sex când vine vorba de violența domestică? Care sunt factorii care determină acest procentaj și de ce este el relevant în cadrul unei discuții despre violență domestică?
Alexandra Abrudean: În anul 2014, Agenția Națională pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a demarat o anchetă la nivelul țărilor membre, având tema „Violența împotriva femeilor“. Rezultatele arată că, spre exemplu, în cazul violenței sexuale, 97% dintre femei spun că agresorul a fost bărbat. Există o serie de factori care influențează comportamentul violent. Din punctul meu de vedere, orice relație bazată pe putere și control este o relație care nu funcționează pe valori corecte. Încă din copilărie, fetele sunt învățate să fie cuminți, ascultătoare, liniștite, să facă ce li se spune și să nu își pună întrebări, iar băieții sunt învățați că au mai multe oportunități, că trebuie să fie puternici și e bine atunci când au o atitudine autoritară. Inegalitatea de gen duce la astfel de statistici. Deschiderea, înțelegerea și educația de gen ar putea fi o soluție pentru a micșora procentele din statistici, în ceea ce privește violența împotriva partenerului intim.
Danya Cărătuș: În cultura noastră, violența domestică este chiar tolerată, fiind folosită pentru a educa. Părinții recurg la acte de violență minore pentru a-și educa copii, de ce nu și bărbații pentru a-și educa nevastele? Și așa începe, o palmă aici, o bruscare dincolo…
Procentajul exact nu îl știu, dar știu că majoritatea agresorilor sunt de sex masculin. Cred că motivul pentru care se ajunge la violență domestică este sentimentul de superioritate. Un bărbat, de cele mai multe ori, crește cu ideea aceasta impusă de societate, că el trebuie să fie „alfa-ul” familiei. El trebuie să le știe pe toate, el aduce bani în casă, el are grijă de familie, deci restul trebuie să-l asculte, ca semn de recunoștință.
Femeile devin mai rar agresoare, ele de obicei fiind victime. Ele sunt educate să plece capul la spusele bărbațiilor, că ele nu ar avea drept la o opinie. De aceea, majoritatea victimelor sunt de sex feminin, deoarece ele sunt educate să accepte aceste lucruri. Ce am învățat în această asociație este că victimele cred că ele merită sa fie abuzate, că motivele pentru care sunt tratate așa pot fi justificate.
Așadar, totul poate fi explicat foarte ușor prin stereotipurile de gen. Bărbatul trebuie să fie puternic, el este îndreptățit la orice, pentru simplul fapt că e mai puternic din punct de vedere fizic. Femeia trebuie să fie delicată, cuminte, ascultătoare, gospodină, deoarece acesta este rolul ei, să îngrijească casa și copiii.
Mesagerul de Sibiu: Care sunt cele mai mari preconcepții, din experiența de până acum, pe care le au oamenii în ceea ce privește egalitatea de gen?
Alexandra Abrudean: Adesea, când aud de egalitate de gen, oamenii ne întreabă: adică femeile să facă fix ce face un bărbat? Sau: voi încercați să transformați femeile în bărbați și bărbații în femei? Ei bine, răspunsul este nu. Pentru noi, egalitatea de gen este o egalitate în drepturi și valori, nu o egalitate fizică. Nu te face mai mult un bărbat sau o femeie forța de a împinge un dulap sau de a schimba o roată la mașină, ci respectul și sprijinul oferit pentru celălalt.
Danya Cărătuș: O preconcepție cu care mă confrunt mai des este ideea că egalitatea de gen constă numai în construcțiile fizice, că motivul pentru care femeile nu pot fi egale cu bărbații, este pentru că ele nu au la fel de multă forță.
Când vorbesc despre egalitate de gen și ce înseamnă ea, majoritatea oamenilor mă numesc imatură și prostuță. Ei consideră că eu nu am dreptul să mă numesc egală cu un bărbat, pentru că sexele nu sunt egale din punct de vedere anatomic. Mi se spune că, dacă tot cer egalitatea de gen, trebuie să fiu dispusă să lucrez alături de ei pe șantiere sau în alte locuri în care este nevoie de multă muncă fizică. Dar nimeni nu vrea să înțeleagă faptul că egalitatea de gen nu se rezumă numai la asta. Egalitatea trebuie să existe în toate domeniile de activitate. Avem nevoie de egalitate de gen în școli, în familie și la locul de muncă, deoarece sexismul se resimte deja din clasele primare.
Mesagerul de Sibiu: Ce ar trebui să se întâmple pentru ca situația actuală a României (în ceea ce privește egalitatea de gen) să se schimbe?
Alexandra Abrudean: Cred că educația este răspunsul. Educația de acasă, de la școală, din comunitate. De la educație împotriva violenței, la educație profesională care să demonteze miturile din categoria „Fetele nu pot avea rezultate la proiecte de inginerie” sau „Băieții nu vor fi niciodată învățători buni”, la educație sexuală. Mai apoi, cred că, fiecare, în grupul lui de prieteni, poate sancționa glumele sexiste și comportamentele care împiedică autenticitatea (de exemplu: dacă ești băiat nu ai voie să plângi, dacă ești fată nu poți să fii puternică)
Danya Cărătuș: Din păcate, trăim într-o societate în care sexul masculin încă este văzut ca fiind superior față de cel feminin. Ni se spune asta la școală, la biserică, chiar și acasă. Pentru a schimba ceva în România, trebuie, în primul rând, schimbat modul de educare a copiilor. Dacă de acasă copiii învață că fetele și băieții sunt egali și fiecare are dreptul să decidă asupra propriei persoane, am putea dezvăța și persoanele adulte, într-un final, de stereotipuri și prejudecăți.
Mesagerul de Sibiu: Cum te influențează, ca om, munca pe care o faci în cadrul acestei organizații?
Alexandra Abrudean: Eram în liceu când am început să fac parte din A.L.E.G.. Aici am învățat despre relații sănătoase, consimțământ, respect. Practic valorile A.L.E.G. și vorbesc despre subiecte nu neapărat comode, de obicei evitate de ceilalți din rușine sau teamă. Când mă gândesc că una din patru femei din România este victimă a violenței de-a lungul vieții, îmi e greu să nu mă gândesc la grupul meu de prietene. Ar putea fi oricare dintre noi. Și dorința ca acest lucru să nu se întâmple mă motivează să investesc energia mea în prevenire.
Danya Cărătuș: În acești trei ani, de când sunt voluntară în cadrul acestei organizații, am realizat că mi-am găsit un rost în viață, să lupt pentru egalitatea de gen, pentru drepturile femeiilor dar și pentru drepturile oameni cu orientări sexuale diferite (LGBTQ). Am învățat ca suntem toți egali și că ceea ce ne diferențiază unii de alții sunt valorile pe care ni le asumăm, indiferent de sex, nație, rasă, orientarea sexuală sau religioasă. De asemenea, m-a făcut să realizez cât de important este să fii tolerant și să vrei să ajuți oameni care au nevoie de tine. Am devenit foarte sensibilă la remarci misogine și la acțiuni care ar putea fi încadrate în abuz verbal sau emoțional.
Cătălina STANISLAV
