Pe parcursul a cinci ani, în 52 de universități publice doar 37 de cazuri de hărțuire sexuală și discriminare au fost raportate de studenți și studente. Studenții nu vorbesc despre aceste cazuri de teama că nu vor fi crezuți sau vor fi judecați, în special când este vorba despre un profesor influent.
În cinci ani universitari, în 52 de universități publice din România au fost înregistrate 15 sesizări de hărțuire sexuală și 22 de sesizări privind discriminare.
Dar sunt acestea numere reale sau sunt doar câțiva studenți/profesori care și-au făcut curajul să iasă în față și să demascheze agresorul? În grupuri de prieteni, în social media sau chiar în presă sunt sesizate astfel de cazuri, dar la nivel instituțional cele mai multe rămân neraportate.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a ieșit în față cu niște date privind hărțuirea sexuală și discriminarea în universitățile din țară care sunt îngrijorătoare.
„Vedem că universitățile eșuează în a încuraja studentele și studenții să sesizeze aceste cazuri: prin lipsa de informare, prin lipsa de reglementări, prin procesul dificil de a sesiza cazurile și prin lipsa unor soluții reale, comunicate transparent”, a transmis ANOSR, citat de Monitorul de Cluj.
Profesorii își folosesc puterea pentru a hărțui studenții
Doar 23%, adică 12 universități din 52, menționează clar cum se face o sesizare și doar 25%, adică 13 universități, menționează ce se întâmplă în urma depunerii unei sesizări.
De asemenea, în 23 de cazuri autorul faptei de hărțuire ori discriminare este un profesor, iar victima un student sau o studentă. În 5 cazuri autorul faptei de hărțuire sau discriminare este un profesor, iar victima un profesor sau o profesoară.
Cele mai hărțuite sunt femeile: 20 din cele 21 persoane hărțuite sunt femei, iar 14 din 15 autori ale faptelor de hărțuire sunt bărbați. Un singur autor este femeie.
„Putem observa un dezechilibru de puteri: în general profesorii cu influență se folosesc de legitimitatea și puterea pe care o au pentru a hărțui și pentru a minimiza experiențele studentelor. Reamintim că pentru o studentă este cu atât mai greu să vorbească despre o experiență de hărțuire atunci când vine din partea unui profesor cunoscut: îi este teamă că nu va fi crezută, că va fi judecată, blamată sau izolată”, transmite ANOSR.
Prin lipsa informațiilor și a resurselor, universitățile creează un mediu în care studentele și studenții sunt vulnerabili în fața acestei forme de violență, mai susțin reprezentanții Alianței.
La începutul verii, și în cadrul Facultății de Teatru din Cluj au fost raportați doi profesori pentru că ar fi agresat sexual și hărțuit studenții, subiect care a fost mediatizat și la nivel național. Ca urmare, cei doi profesori au demisionat.
Cele mai multe coduri de etică NU definesc hărțuirea sexuală
Codurile de etică ale universităţilor nu definesc, în marea lor majoritate, hărţuirea sexuală, iar atunci când o astfel de definiţie există este „greu de înţeles” sau „destul de abstractă”, potrivit unui raport al Centrului FILIA și ANOSR.
Potrivit sursei citate, un singur cod de etică dintre cele 85 analizate menţionează paşii necesari pentru o sesizare în cazul unei fapte de hărţuire sexuală. Nu există însă niciun exemplu de sesizare pentru cazurile de hărţuire sexuală.
În ceea ce priveşte raportarea cazurilor, 52 de universităţi publice au înregistrat 44 de sesizări în 5 ani, dintre care doar 15 privind hărţuirea sexuală, 22 privind discriminarea şi şapte care nu sunt clar încadrate la discriminare sau hărţuire. Cazurile de hărţuire sesizate au avut în proporţie de 93% autori bărbaţi, arată raportul.
Consiliul de Etică şi Management Universitar a primit în ultimii 5 ani o singură sesizare cu privire la hărţuire sexuală, trei care au vizat aspecte discriminatorii şi una cu privire la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. „Patru din cele cinci sesizări au fost respinse”, relevă raportul.
