În perioada 30.11.-04.12.2022, în județul Sibiu se vor desfășura două evenimente cu public numeros, în Municipiul Sibiu și Mediaș în cadrul cărora, salvatorii vor asigura măsurile specifice pentru prevenirea situațiilor de urgență. Astfel, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu se află în serviciu operativ, cu tehnica specifică din dotare, fiind pregătiți să intervină în gestionarea situațiilor de urgență din competență.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, ISU Sibiu vă participa la activitățile de depuneri de coroane și jerbe de flori în municipiul Sibiu, iar Detașamentul de Pompieri Mediaș va participa la ceremonia din municipiul Mediaș.
De asemenea Detașamentul de Pompieri Sibiu va asigura măsurile de prevenire, stingere și acordare a primului ajutor în caz de nevoie în cadrul evenimentului cultural ce se desfășoară la Sala Transilvania.
Pentru buna desfășurare a evenimentelor anunțate, ISU Sibiu a dispus unele măsuri pentru a preîntâmpina producerea evenimentelor negative ce pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor. Ținând cont că la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, după cum urmează:
➢ NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu.
➢NU aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate.
➢NU blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori.
➢NU lăsați copiii nesupravegheați.
➢Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine sau ale organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.
De asemenea, ISU reamintește că în sezonul rece, riscul producerii incendiilor la locuințe este ridicat. Aceste evenimente neplăcute, pot produce, atât pagube materiale însemnate, cât și pierderi de vieţi omeneşti. Respectați câteva măsuri esențiale pentru a reduce acest risc, astfel:
• Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora, cu personal specializat.
• Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic.
• NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp.
• NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
• NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată.
• Instalați detectoare de fum, pentru a reduce riscul de a deveni victime ale incendiilor din locuințe.
• Interziceţi jocul copiilor cu focul.
În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.