Colindul. Vestea cea bună

În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor, cântând „Bună dimineața la Moș Ajun!“. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând „Noi umblăm să colindăm“. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.

Religioase sau laice

Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului („În drum spre Vitleim“, „Nașterea Domnului“, „Vestirea Păstorilor“, „Închinarea Păstorilor“, „Pornirea Magilor după stea“, „Închinarea Magilor“) și colindele Sfinților („Colindul Crăciunului“, „Sf. Vasile“, „Sf. Nicolae“, „Sf. Ion“). În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum „Steaua sus răsare“, „În orașul Viflaim“, sau „Trei crai de la Răsărit“. Colindele laice sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel etc.

Steaua

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt „Steaua sus răsare“, „Trei păstori se întâlniră“, „O, ce veste minunată“, „În orașul Viflaim“. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generație la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediții.

Vicleimul

Un alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică nașterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măști. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Capra

Umblatul cu capra este un obicei ce ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta – cerb în Hunedoara, capra sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță în Transilvania. În Muntenia și Oltenia capra e denumită brezaia, se arată în volumul „Cartea de Crăciun“ de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997. Capra este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se rotește și se apleacă, în același timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renașterii divinității.

De ce „Florile dalbe“?

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de ușă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos și pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Nașterii Domnului: „Sculați, sculați, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculați, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Și v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut“. Refrenul „Florile dalbe“, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr. Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca și folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calități atribuite plantei: energie și vigoare și este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.

Masă îmbelșugată

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în fața mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Sensul acestui colind este de a trece belșugul, sugerat prin bogăția și varietatea produselor alimentare așezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul „cel mare“, adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toți membrii familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belșugului.

Rânduiala colindatului

În Transilvania, în dimineața de Ajun, copiii, în grupuri de opt-nouă, se adună într-un capăt de sat și pornesc în alai. Alt grup pornește din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiți în casă băieții, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte și le aruncă un coș cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiți colindeți și fructe – de regulă mere. La vărsarea fructelor, copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiași județ.

Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. Își aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai învețe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteț și dintr-o familie înstărită. Vătaful mare ține evidența câștigurilor și conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuiește pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Primul colind se cântă acasă la preot, să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în fața unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi poftește în casă. Șeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiți Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei-patru colinde la ușă, încep să cânte: „Primește-ne gazdă-n casă/ Și pune colac pe masă/ Lângă colac și cârnați/ Și-o litră de vinars“. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide ușa, înseamnă că nu îi primește. Atunci colindătorii strigă: „Bureți pe pereți“, precizează volumul amintit.

A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiți cu năframe și panglici tricolore și merg la casele fetelor și feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toți tinerii la joc. În a patra zi se „îngroapă“ Crăciunul și sunt chemate iarăși fetele la joc.