29 decembrie 1974. Un avion AN 24, care circula pe ruta aeriană Oradea – București, cu escală la Sibiu, s-a pierdut în munții Cindrel. Avea 42 de persoane la bord, între care oameni importanți ai acelor vremuri. La Comitetul Județean din Sibiu începuse forfota. Prim-secretarul de atunci, împreună cu securiștii, au primit instrucțiuni de la însuși Nicolae Ceaușescu. Trebuia găsit locul tragediei cât mai repede, iar cadavrele identificate și trimise familiilor îndoliate până la Revelion. În mare secret, a fost demarată o operațiune fără precedent pentru județul Sibiu. A fost solicitată o echipă de salvamontiști, condusă de Liviu Miu. Fotografiatul a fost interzis, în timp de operațiunea se desfășura pe o vreme câinoasă, cu ceață și ger năpraznic. După Revoluție, mărturiile salvamontistului sibian au fost cutremurătoare.
(Margareta LUPU)
foto: Monitorul de Sibiu
În zorii zilei de 29 decembrie 1974, un avion AN 24, cu 37 de pasageri și cinci membri ai echipajului la bord, s-a zdrobit de vârful Prejba. La câteva ore de la impact, nimeni nu știa însă exact locul catastrofei sau cauzele care au dus la producerea ei. Comandantul aeronavei pierduse contactul cu aeroportul sibian, care nu dispunea, la acea vreme, de radar. Mai mult, în acea zi, fusese înregistrată și o furtună destul de puternică. La Comitetul Județean, telefoanele zbârnăiau din ce în ce mai des. Trebuia găsită o echipă de salvamontiști. O mașină a miliției s-a îndreptat în grabă spre Păltiniș, unde se afla Liviu Miu, împreună cu alți șase tineri.
foto: arhiva Liviu Miu
„Eram alături de șase prieteni salvamontiști, pe pista de schi de la Păltiniș. A venit la noi o mașină a miliției și ne-au dus la aeroport. Am înțeles că era mare nevoie de noi. Aici am aflat despre marea nenorocire“, mărturisea Miu, în 2003, pentru Monitorul de Sibiu. Din primele bănuieli ale miliției și a personalului de la Turnul de Control, avionul s-ar fi pierdut undeva în zona munților Cindrel sau Cibin. Cei șapte s-au îmbarcat imediat într-un elicopter. Au pornit spre munți, în speranța că vor găsi cât mai repede avionul și, eventual, supraviețuitori. Ajunși în Cindrel, ninsoarea abundență și vântul i-au împiedicat însă să survoleze zona sau să aterizeze. Au fost nevoiți să se întoarcă la aeroport. Aici, toată lumea își dădea cu presupusul despre ce și cum s-a întâmplat, până când au primit un telefon neașteptat din partea unui profesor de schi…
Martor la tragedie
„Instructorul de schi, Brantenshtein, se afla, în acea zi, cu mai mulți elevi, într-o tabără la cabana Prejba. La un moment dat, deasupra cabanei s-a auzit un văjăit puternic de motoare, apoi o bubuitură înfundată. Avionul trecuse la câțiva metri deasupra cabanei, înainte de a se izbi de vârful muntos. Speriat, profesorul le-a spus elevilor să nu părăsească cabana, apoi și-a luat schiurile și s-a îndreptat spre locul de unde s-a auzit bubuitura. Era la doar 10 minute distanță. Acolo a zărit avionul făcut bucăți. Fără a mai pierde vremea, profesorul a pornit pe schiuri spre Sadu, la postul de poliție, de unde a anunțat aeroportul din Sibiu. Era deja ora 12“, își amintea Liviu Miu, din cele povestite ulterior de către profesorul de schi, pe care îl cunoștea bine.
foto: arhiva Liviu Miu
Încercări de salvare
După ce au aflat poziția exactă a avionului prăbușit, echipa de salvatori a urcat în elicopter și a pornit înspre vârful Prejba. Dar nici de această dată nu s-au putut apropia de munți, din cauza ceții și a ninsorii puternice. În cele din urmă, prim-vicele comitetului județean, care supraveghea personal acțiunea, a luat decizia ca salvatorii să urce pe munte cu mașinile companiei de securitate din Sibiu. Trebuiau să facă echipă comună. Au urcat pe ruta Sadu, Masa Verde, iar de acolo, pe jos, până la Prejba. Alături de soldați și salvamontiști, au mai pornit înspre locul tragediei și mai mulți specialiști militari în aviatică. Aveau misiunea de a recupera cutia neagră a aparatului. Au ajuns la locul accidentului de abia seara.
Peisaj de coșmar
Salvamontistul Liviu Miu își amintea perfect atmosfera din acea blestemată seară de 29 decembrie. „Când am ajuns la Prejba, era deja întuneric. De la distanță, cu ajutorul lanternelor, am observat locul accidentului. Când am luminat mai bine, am văzut rămășițele avionului. Cu cât ne apropiam, puteam vedea în jur resturilor de metal distorsionat și o grămadă de portocale împrăștiate pretutindeni prin zăpadă. Apoi, am observat și zeci de săpunuri Rexona, lenjerie intimă pentru femei și foarte multe bagaje desfăcute, al căror conținut era împrăștiat pretutindeni, pe zeci de metri în jurul epavei. În cele din urmă, am văzut în zăpadă bucăți de corp uman înghețate. Nici o picătură de sânge, ci doar hălci de carne umană, perfect congelate la cele 31 de grade celsius sub zero, care se înregistrau în acea zi. Ne-au trecut fiorii. Am rămas cu toții îngroziți“, povestea salvatorul, retrăind parcă groaza acelor momente.
Cadavre mutilate
Acțiunile de recuperare a rămășițelor umane nu a fost deloc ușoară pentru salvamontiști. La impactul cu vârful muntos, avionul nu a explodat, din cauza temperaturilor foarte scăzute. Însă, datorită depresurizării bruște a aeronavei, cutiile craniane ale pasagerilor au explodat pur și simplu. „Oamenii erau mutilați… mai mult sfâșiați, nici nu pot să spun. Cei care nu aveau centurile de siguranță puse au fost aruncați afară în urma impactului și s-au zdrobit de stânci. Cei care au rămași prinși cu centuri, au fost striviți, rupți în bucăți…nenorociți. N-au avut nicio șansă de scăpare. Singurul pasager pe care l-am găsit mai întreg, dacă pot să spun așa, a fost un copilaș de numai șapte luni“, povestea, vizibil emoționat, salvatorul.
Identificare dificilă
După cum a dat ordin Ceaușescu, cei șapte salvamontiști, împreună cu soldații de la compania de securitate, au muncit fără oprire pentru recuperarea cadavrelor. „Nu am stat o secundă. Nu am dormit deloc și ne-am hrănit doar cu portocale, iar țuica fiartă pe care ne-o aduceau cei de la cabana Prejba ne mai încălzea. Trebuia să scoatem din zăpadă bucățile de corp pe care le găseam, apoi le puneam în saci de plastic. Militarii le cărau pe tărgi, pe jos, până la Masa Verde. De aici, le încărcau în camioane și le duceau la IML Sibiu, unde medicul legist Ivan, coleg salvamontist, avea dificila misiune de a recompune cadavrele și de a le identifica. La bărbați era ceva mai ușor, deoarece mai găsea câte un act de identitate în buzunarele hainelor sfâșiate. Dar în cazul femeilor, care aveau de obicei poșete, aruncate pe lângă bucățile de carne, chiar nu știu cum se descurca“.
foto: Monitorul de Sibiu
Strict supravegheați
Salvamontiștii și-au dat seama imediat că în avion se aflau persoane importante. Chiar au identificat două dintre ele, la fața locului. „Una era o negresă, soția ambasadorului din Ghana. Îmi amintesc că femeia avea vreo trei cufere uriașe cu lenjerie intimă de colecție. Tocmai venea de la Paris. O altă persoană pe care am identificat-o atunci, pe loc, a fost Bujor Sion, ambasador al României. I-am găsit în bagaje și arma de vânătoare. Cealaltă armă care mai exista printre rămășițe era cea a securistului, însoțitor de bord. Niciodată nu am aflat însă ce alte personalități mai erau în acel avion. Securitatea nici măcar nu ne-a dat voie să facem poze. Doar ei au avut acest drept. Nouă ne-a rămas doar întipărit în memorie fiecare metru din întinsa suprafață pe care erau împrăștiate resturile accidentului“, rememora salvatorul.
Viață de salvamontist
Liviu Miu, în 2003, la vârsta de 68 de ani (foto: Monitorul de Sibiu)
Liviu Miu a fost salvamontist toată viața. Deși era un simplu maistru la Compa, el a fost dintotdeauna pasionat de alpinism. Cum era în echipa de alpiniști sibieni, împătimiți de munte, ori de câte ori se întâmpla ceva, ei erau solicitați să urce pe creste pentru a salva oamenii aflați în dificultate. „Mergeam, nu pentru că eram obligați, sau pentru că se ruga cineva de noi, ci pentru că eram conștienți de faptul că doar noi aveam putința, posibitatea de a urca până acolo și de a salva vieți. Asta până când a fost înființat Serviciul de Salvamont Sibiu. Practic, atunci am intrat în legalitate“, spunea Liviu Miu. Niciodată nu a numărat persoanele pe care le-a salvat sau cadavrele pe care le-a recuperat de pe munte. „Nu ne-am apucat să contabilizăm câte persoane am salvat, câte corpuri am coborât de pe creste sau la câte operațiuni am participat. Nu am avut timp de așa ceva, nu am privit niciodată lucrurile din acest punct de vedere. Nu știu câți au fost…, zeci, sute…pe noi ne preocupa doar faptul să ajungem la ei în timp util, să îi salvăm. Restul nu prea conta. Am avut chiar un coleg care a murit surprins de avalanșă în timpul unei oparațiuni de salvare, dar ne-am spus că asta este meseria noastră. Implică multe riscuri.“, recunoștea în 2003, la 68 de ani, cel care și-a dedicat viața salvării altor vieți.
Avalanșa ucigașă
În același an, 1974, pe care Liviu Miu l-a numit un an blestemat, muntele a mai luat tribut încă cinci persoane. „Era o zi frumoasă de 3 iunie. Eram pe terasă, la o bere, când am aflat de tragicul eveniment. Se petrecuse o avalanșă la Bâlea. Patru profesori universitari, din Ungaria, împreună cu doi copii de-ai lor, au fost dați dispăruți. Imediat am pornit pe munte cu echipa. După îndelungate căutări, i-am găsit pe toți. Erau morți, în afară de fiica unuia dintre profesori. Biata copilă a supraviețuit avalanșei. După aceea, însă, a urmat scandalul. În sângele victimelor au fost găsite urmele unui drog rar, dar foarte puternic. Guvernul maghiar a acuzat autoritățile române că i-a ucis pe cei cinci cetățeni. În cele din urmă, s-a dovedit că profesorii au avut la ei drogurile respective, și că le-au consumat de bună-voie, pentru a supraviețui frigului. Atunci am fost în pragul unui mare scandal diplomatic“, își amintește Liviu Miu.
Bunuri recuperate
Pe întreaga durată a acțiunii de recuperare a cadavrelor din apropierea cabanei Prejba (foto), membrii fostei securități nu i-au scăpat din ochi pe salvamontiști. Pasagerii aveau la ei foarte multe lucruri de valoare. Au fost găsite foarte multe bujuterii, multă valută, obiecte de valoare sau chiar arme de vânătoare. Cei care participau la operațiunea fără precedent pentru județul Sibiu, aveau astfel să-și dea seama că victimele erau persoane destul de importante. Cum era și normal și după cum le-au cerut și securiștii, echipa de salvare a adunat toate lucrurile pasagerilor în grămezi, iar la urmă, după ce au fost recuperate toate resturile umane, securiștii au încărcat în camioane absolut toate lucrurile victimelor și au plecat cu ele.
foto: Monitorul de Sibiu
Graba lui Ceaușescu
Acțiunile echipei de salvare, de la Prejba, au fost coordonate de prim-vicele comitetului județean. Exista însă și o legătură directă cu însuși Nicolae Ceaușescu. Președintele se interesa periodic de bunul mers al operațiunii. Chiar înainte să se apuce de curățirea zonei, cei prezenți ai putut auzi, prin stație, vocea dictatorului. „Toți am putut auzi acea convorbire. Ceaușescu a dat ordin să se muncească fără oprire, pentru ca, de Revelion, toate victimele să fie la familiile lor. Noi, oricum, nu aveam nevoie de ordin ca să facem acest lucru. Nici nu ne gândeam să plecăm de Revelion, acasă, la ai noștri, fără ca rămășițele victimelor acelui tragic accident să fie și ele alături de familii. Muntele își luase deja tribut 42 de vieți, nu intenționam să îi mai lăsăm și corpurile neînsuflețite ale bieților oameni“, își amintea Miu.
