Un bunic din Sibiu confecționează țitere artizanale pentru nepoatele sale, membre ale singurului ansamblu de țitere din județ.
FOTO: Consiliul Județean Sibiu
În capătul dinspre Piața Mare al străzii General Magheru din Sibiu, din clădirea ce adăpostește cunoscuta Sală a Oglinzilor, în care odinioară se organizau balurile ofițerilor, se revarsă acorduri ce împrumută atât din sunetul de chitară, cât și din cel de harpă, reiese dintr-o postare a Consiliului Județean.
„Vinovați” sunt copiii singurului ansamblu de țitere din județul Sibiu, care funcționează pe lângă Centrul Cultural Maghiar, și care au ca îndrumător o profesoară ce face naveta tocmai din Ungaria, de lângă Lacul Balaton.
Nici unele dintre țiterele la care copiii cântă nu sunt tocmai banale, întrucât au fost confecționate de un bunic sibian cu foarte multă dragoste pentru cele două nepoate ale sale, membre în ansamblu.
Josif Lorincz este un om priceput la toate: a fost amidonier principal la fabrica de glucoză, strungar la fabrica de piese auto și „hausmeister”, adică îngrijitor, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. „Mi-a plăcut să învăț tot timpul”, își rezumă Josif Lorincz parcursul profesional ce depășește 40 de ani.
Povestea țiterelor artizanale începe în timpul pandemiei, când la Centrul Cultural Maghiar din Sibiu tocmai se alcătuia primul ansamblu dedicat acestui tip de instrument la care, în vechime, a cântat și Eschil în timpul spectacolelor tragice ale Greciei Antice.
„Avem două nepoate, Melissa și Beatrice, care tocmai își doreau să învețe să cânte la țitere. Pentru că a venit pandemia, nu găseam de unde să le cumpărăm, așa că m-am apucat să le confecționez acasă, în apartamentul de bloc în care locuim”.
Pentru țiteră, bunicul Josif a folosit lemn de brad și fag, iar corzile le-a prins în cuie și șuruburi atent meșteșugite, după forma celor originale. „Odată, am văzut un film în care împărăteasa Sissi cânta la așa ceva. Mi-a plăcut foarte mult, iar acum sunt bucuros că nepoatele mele au ajuns să cânte la țitere”.
Alături îi este soția Ilona, fostă croitoreasă la „Drapelul Roșu”, care nu s-a lăsat mai prejos și le-a confecționat nepoatelor câte un costum popular maghiar, numai bun pentru concertele ansamblului.
Așa se face că Melissa și Beatrice sunt două tinere norocoase pe care dragostea bunicilor le ajută să-și depășească mai ușor emoțiile inerente pe care le au cei care ajung pe scenă.
Aparte este și povestea celei care le învață pe tinerele sibience tainele țiterei. Julia Bucz a ajuns în Sibiu cu o bursă a statului maghiar, iar în anii 2019 și 2020 a fost referent în cadrul Centrului Cultural Maghiar.
La Sibiu și-a găsit „jumătatea” și speră ca, în curând, să se stabilească aici, în orașul pe care-l consideră „foarte frumos, cu oameni pe care cu ușurință ajungi să-i îndrăgești”.
Și pentru că nu are astâmpăr, bunicul Josif a început deja să meșterească la o nouă țiteră, mai complexă, cu tonalități mai ample. Răbdătoare, soția Ilona știe că de fiecare dată când meșterul casei se apucă de treabă va fi nevoită să dea cu aspiratorul și să șteargă temeinic praful.
În Sala Oglinzilor de pe General Magheru, membrii singurului ansamblu de țitere din județul Sibiu se perfecționează alături de Julia, o viitoare sibiancă, dispusă să schimbe Lacul Balaton cu Râul Cibin.
În sală sunt și cei doi bunici ce-și urmăresc, cu infinită mândrie, nepoatele cântând la țiterele zămislite cu pricepere și dragoste, în vremea pandemiei, pe masa din sufragerie.
Sunetul țiterelor coboară în stradă, peste trecători, amintind că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste.
