Festivalul “Toamnă barocă la Palatul Brukenthal Avrig” se desfășoară, în acest an, până în 16 octombrie. Vedeta gastronomică incontestabilă a festivalului va fi cartoful. Preparatele culinare delicioase, care au la bază această legumă, vor fi asezonate cu vinuri alese din județul Sibiu, de la Crama Apoldium.
Până în 16 octombrie frumosul complex din Avrig care a fost Reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal este gazda Festivalului „Toamnă barocă la Palatul Brukenthal Avrig”. Astfel, oaspeții sunt așteptați să participle la o serie de evenimente artistice şi culinare inedite care se vor desfășura în această perioadă.
Prima mare şi importantă acţiune ce se va desfăşura în cadrul festivalului este „Sărbătoarea toamnei – sezonul cartofului”, o pledoarie pentru recolta adunată de gospodari în acest anotimp, în special pentru leguma care a devenit ingredient de bază pentru alimentaţia celei mai importante părţi a populaţiei globului – cartoful.
Istoria cartofului la Palat
”Conform dovezilor istorice, în urmă cu aproximativ un sfert de mileniu, fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, ar fi adus şi cultivat, pentru prima dată în această regiune, cartofi. De aici, cartoful s-a răspândit în regiune şi în Transilvania, a devenit emblematic şi a adus beneficii multiple pentru viaţa de zi cu zi a locuitorilor de aici.”, explică reprezentanții complexului. Ca urmare, o asemenea dovadă istorică trebuia evocată şi păstrată în memoria colectivă, astfel că actualii administratori ai complexului baroc avrigean s-au gândit să marcheze cum se cuvine acest eveniment, printr-un festival gastronomico – culinar.
Bunătăți tradiționale și specialități pe bază de cartofi
Special pentru acest festival, personalul restaurantului Edenul Transilvaniei din cadrul complexului Palatului Brukenthal Avrig a pregătit o versiune nouă a meniului, cu multe preparate bazate pe cartof. Pasionaţii de mâncare gustoasă, românească dar și amatorii de specialităţi din bucătăria internaţională vor fi răsfățați cu preparatele din meniul special: Cartofii mexicani umpluţi cu carne tocată de vită şi sos picant, Cartofii Jack Potatoes umpluţi cu şuncă şi caşcaval, Gnochi cu sos spanac şi nuci, Cartofi la cuptor cu sos de smântână şi usturoi, Platoul mixt de cartofi (Mexican, Jack Potatoes, Cartofi la cuptor si Gnocchi) etc.
Vinuri autohtone
Gurmanzii vor putea rezista cu greu “ispitelor” culinare propuse de responsabilii restaurantului, mai ales că acestea vor fi asezonate cu cu vinuri alese din județul Sibiu, de la Crama Apoldium, cu bere locală sau germană, muzica live și concursurile şi surprizele pregătite de organizatori. Toate acestea vor completa tabloul unei incursiuni memorabile într-o locație încărcată de istorie.
Rezervări
Persoanele care doresc informaţii suplimentare sau rezervări, pot telefona la numărul 0726234417, pot accesa pagina de facebook a Palatului Brukenthal Avrig, sau pot trimite email, la adresa: office@palatulbrukenthalavrig.ro.