Alegerile locale vor fi primul test pentru clasa politică după alegerile prezidenţiale. Peste aproximativ un an românii îşi vor alege reprezentanţii în administraţia locală, după reguli noi.
Una dintre cele mai noi reguli permite înfiinţarea unui partid cu trei membri. Aceasta va permite pe de o parte, mai multor români să îşi înfiinţeze un partid, dar pe de altă parte, va duce la apariţia unor formaţiuni politice ca ciupercile după ploaie.
De asemenea, scrutinul local va fi primul în care se vor aplica noile reguli de finanţare a campaniilor electorale. Dacă îşi vor folosi banii legal, candidaţii îi vor putea deconta la stat. Calculele Centrului pentru Studiul Democraţiei arată că alegerile locale ar putea costa 300 de milioane de euro, scire digi24.ro.
Totodată, noua lege prevede că postul de preşedinte al Consiliului Judeţean se obţine cu votul majorităţii lărgite a consilierilor. Liderii de CJ-uri vor putea fi revocaţi cu votul a două treimi din numărul colegilor.
Regulile jocului se modifică şi în secţiile de votare. „În fiecare secţie de votare vom beneficia de prezenţa unui laptop în care vom avea încărcată lista cu alegătorii, interconectată la o bază de date centrală. Dacă cumva mai încercaţi să mai votaţi o dată, sistemul electronic va da un astfel de mesaj. Având registrul electoral, pe de o parte, calculatoare în secţiile de votare, discuţiile despre fraudarea alegerilor în interiorul secţiilor de votare nu-şi mai au rostul”, a explicat Marian Muhuleţ, director AEP, citat de digi24.ro.
Executivul va stabili data alegerilor locale, prin Hotărâre de Guvern, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.