Continuăm discuția cu Adrian Orlea, unul dintre cei mai cunoscuți, dacă nu cel mai cunoscut cântăreț al Sibiului din anii 70-80. Maestrul are multe de povestit, iar dialogul cu Domnia Sa nu poate fi altfel decât unul spumos.
Așadar maestre, ne spuneați în prima parte a discuției noastre câte ceva despre concursurile la care ați participat. Dați-ne mai multe amănunte despre acestea.
„În jurul anilor 70 am participat ca reprezentant al Sibiului la diferite festivaluri de muzică ușoară. Festivaluri naționale. Și primul festival la care am câștigat un loc III a fost Festivalul Floarea de Lotus de la Oradea. Au fost acolo 40 de concurenți.
Acolo am fost singur, nu cu formația. Eu am avut așa un traseu, și cu formația Stereo și individual. și am luat locul III pe țară, printre participanți a fost Angela Ciochină care a luat locul I atunci, când am luat eu locul III, iar după mine s-au clasificat niște domnișoare care deja erau în atenția celor de la Steaua fără Nume.
Și îmi amintesc foarte bine că eram la niște neamuri în orașul Petru Groza, Dr. Petru Groza, era lângă Oradea, acum se numește Ștei. Eram acolo și aud la radio că a doua zi urma să fie preselecție la Sibiu pentru Steaua fără Nume. Și am călătorit toată noaptea cu un tren personal și am ajuns la Sibiu la 6 jumate ca să fiu prezent la ora 8 la Liceul de Muzică, în amfiteatru era preselecția pentru Steaua fără Nume. Eu eram atunci în anul III la Liceul energetic. M-am ridicat și le-am spus: ”Vă rog să mă ascultați că vin de pe drum” Dar unde ai fost, m-au întrebat. Vin de la un festival, de la Floarea de Lotus. Și am luat premiul III. M-a întrebat regizorul Grigorescu: ”Cu ce te ocupi?” ”Sunt elev la un liceu de specialittate, energetic”. ”Și ce vrei tu să te faci în viața asta, ce vrei să devii?” La care eu am răspuns franc: ”Vreau să devin solist vocal, ca Dan Spătaru”, ca mă rog, pleiada aia de soliști care erau în vremea aia.
Le-am cântat apoi două trei piese, și i-a spus Simonei Patraulea, redactorul emisiunii să mă noteze, și mi-a spus ca în două săptămâni să mă prezint la București. Și așa am ajuns la Steaua fără Nume, această veritabilă trambulină pentru artiști.
Aveai ocazia ca după a treia etapă, dacă o câștigai să iei trofeul, iar un compozitor îți dădea o piesă. Și așa ajungeai solist vocal, exact ceea ce visam eu să fiu. Deveneai cunoscut datorită acestei melodii.
Dar să revin la festivaluri. Am participat la multe. În afară de Floarea de Lotus de care am povestit, am fost și la altele și de la toate m-am întors cu câte un premiu. Uite, de exemplu la Piatra Neamț, Premiul UTC, la Râmnicu Vâlcea, Premiul de Popularitate, la Amara am participat de mai multe ori, și am participat la un festival foarte mare, la Constanța, Steaua Litoralului. De la festivalul acesta am amintiri foarte plăcute, am luat Premiul Special al Juriului. Și fără să fiu modest, în momentul în care am interpretat a doua melodie, ”De-ai fi tu salcie la mal”, sala s-a ridicat în picioare, cu aplauze. Deci a fost ceva grozav.
Un alt premiu foarte important și valoros a fost la festivalul de la Brașov, cred că îi spunea Primul Ghiocel, în 1975. Acolo, cu formația, am luat locul I pe țară. Și erau trupe destul de bune. Am luat locul I pe țară cu o compoziție a lui Adrian Ordean.
Astea ar fi doar câteva festivaluri la care cum am spus am reprezentat cu cinste Sibiul”.
În viață ați mai fost angajat și în alte locuri, sau doar ca și cântăreț?
Când am terminat liceul, în 1972 am vrut să mă angajez. Mi-au spus părinții, ”copile, gata ai terminat liceul trebuie să te agajezi”. Și cu intervenții, cu relații am reușit să mă angajez la Libertatea, la desenatori tehnici. Că în liceu stăpâneam foarte bine desenul tehnic și aveam și un scris foarte frumos. Ei, cu o lună înainte de a mă angaja a venit un HCM în care tot personalul TESA care era scos din producție reintra în producție. Și nu au mai putut să mă agajeze ca desenator și m-au angajat la electricieni, la întreținere. A fost așa o perioadă, nu știu cum să spun, eu eram colaborator al televiziunii în perioada aia, mă întorceam de pe platourile de filmare, cu balerine, lucruri frumoase, minunate, și veneam la Libertatea… Am lucrat acolo doar patru luni după care am plecat în armată.
Cum ați ajuns să cântați pe litoral?
În 1973 am început să cânt pe litoral. Pe litoral primul contract a fost cu Eric Moniak, era profesor de muzică, a cochetat cu jazz-ul multă vreme în Sibiu, avea o formație de „Dixie land”
Știi, când faci bine, găsești bine. La ce mă refer. Când l-a luat pe Ordean în armată, Ordean semnase el contractul cu Eric Moniak. Și mi-a propus să merg eu în locul lui pe litoral, căci el trebuia să plece în armată. A fost o reîntoarcere a binelui pe care i l-am făcut eu atunci când l-am luat în formația Stereo.
Și cum spuneam, în 1973 am început să cânt cu Eric Moniak, un basist, Edi, din Tg. Mureș, cu încă un toboșar Turi îi spuneam, și eu chitarist. Am început să cântăm la un restaurant din Cap Aurora. Așa frumos se armonizau vocile, cântam pe trei voci. Și orice melodie îmbrăcată cu voci sună etraordinar. Am cântat la Cătun în Cap Aurora, nu mai există acum…
Îmi amitesc că în 1977 am cântat la Olimp la restaurantul Internațional, unde pe vremea aia nu ajungea oricine acolo. Am cântat acolo cu trupa lui Patrichi, era spectacol de mare ținută.
Cum ați ajuns în trupa lui Radu Ghizășan?
M-am trezit într-o zi cu Radu Ghizășan care mi-a spus că vechea lui trupă se desparte, și că vrea să facă o trupă nouă. Mi-a propus să cânt în cadrul acesteia.
M-am încadrat foarte bine în formație, astfel încât practic am ajuns de neînlocuit în aceasta. Cam toată lumea venea la Transilvania să ne asculte, și cam după gustul meu s-a făcut și repertoriul în vremea aia, și aveam atâtea angajamente, la nunți, că la Transilvania se organizau și nunți.
Aveam și câte 8 nunți pe lună. Oamenii ajungeau să își programeze nunta după programul nostru.
Cu ei am cântat și pe litoral. În vara lui 82 am cântat pe litoral și cred că am fost cea mai reușită trupă live a momentului Am cântat în Neptun la restaurantul Marea Neagră. Ce vreau să spun, așa bine suna trupa. Componența era Gimi Țiglaru, fie iertat că a murit, la bas, claviaturi, Andrei Colompar, din păcate nu mai e nici el, chitară, armonie și solist vocal Adrian Orlea, tobe Lucian Fabro, saxofon Radu Ghizășan, plus o solistă Adina Ilie. Eu făceam așa un duet cu fata asta de s-a dus vestea. Ei, după 1982 ne-am depărțit, fata asta a plecat la Progresiv TM, iar noi am continuat din 1982 până în 1989 cu același succes.
Cât timp practic ați cântat în restaurante?
În restaurante am cântat până la Revoluție, deci din 1975 au fost 15 ani consecutiv la Transilvania, și nu cred să fie vreun sibian care să nu își amintească de restaurantul Transilvania care era cunoscut într-o veme ca Mama Leone, deoarece noi cântam aici această piesă. Am învățat-o pe Litoral, într-o discotecă. Încă nu se difuza la radio, iar eu o cântam de 4-5 ori pe seară.
În acele vremuri, ați avut probleme cu partidul, cu cenzura?
Noi am avut de suferit de pe urma cenzurii. Îmi amintesc că a fost o zi de 1 iunie sau de 8 martie în care prim secretarul de partid de atunci, Elena Nae, a făcut un megaspectacol pentru care au capacitat toate formațiile artistice din Sibiu. Și dansatori, și coriști și ne-au chemat și pe noi de la restaurantul Transilvania. Ne-au chemat de la opt dimineața, ca să ce, să stăm acolo până să ne vină ouă rândul. Păi noi eram profesioniști, ce să repetăm? Și ne-am supărat și am plecat de la repetiții. Aoleu, ce ne-a făcut doamna Nae… Am stat trei zile pe tușă până să mai avem voie să mai cântăm, că ne-au luat atestatele. Noroc că soția lui Ghizășan lucra la partid și a intervenit pentru noi.
Tot așa am pățit cu Președintele Comitetului de Cultură. Comitetul de Cultură era cel care îți dădea viza la cântat, aici era de fapt cenzura. De multe ori se impuneau niște lucruri absurde, la nuntă de exemplu, noi mergeam cu un repertoriu la Comitetul de Cultură să ni-l aprobe. Ei, la un moment dat am cam ”făcut mișto” de Comitetul de Cultură. Scriam acolo niște titluri din burtă, primeam aprobare și apoi cântam ce voiam noi.
Tot așa am stat pe tușă cu Ghizășan, șeful formației, am stat pe liber, ne-au ridicat atestatele pentru că am cântat în limbi străine. Nu aveai voie să cânți în engleză sau altă limbă. Era proporție de 80% piese românești și 20% piese străine. Acuma cine stătea să cântărească?
Aveți vreun regret din acele vremuri de glorie aș putea spune?
Da, regret foarte mult că nu am înregistrat absolut tot ce am cântat. Din păcate pe vremea aia am avut compoziții foarte bune pe care le cântam, dar dacă nu le înregistrezi, din păcate se pierd și ăsta e cel mai mare regret, că multe piese s-au pierdut și este extrem de greu dacă nu chiar imposibil să le mai recuperez.
Maestre, vă mulțumim.
