​Francul elvețian a pierdut mai mult de 3 bani

Leul s-a apreciat comparativ cu principalele valute, cea mai însemnată scădere înregistrând-o francul elvețian.

Cursul monedei elvețiene a coborât de la 3,9658 la 3,9324 lei, în contextul în care pe piețele internaționale ea s-a depreciat până la aproape 1,17 franci/euro, cel mai mic nivel din 15 ianuarie 2015, atunci când Banca Națională a Elveției a decis să renunțe la pragul minim de 1,20 franci/euro.

Media monedei unice s-a mișcat foarte ușor, de la 3,5978 la 3,5976 lei, pe o piață unde deschiderea s-a făcut la 4,599, iar tranzacțiile s-au realizat din nou într-un culoar îngust, 4,595 – 4,601 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,598 – 4,601 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9105 la 3,9072 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,903 și 3,912 lei.

Creșterea deficitului bugetar în al doilea trimestru la 4,1% din PIB, cel mai mare din Uniunea Europeană, conform ultimelor date publicate de Eurostat și-a pus deja amprenta asupra nivelului la care se poate împrumuta România. Conform Finanțelor, luna aceasta au fost respinse ofertele de cumpărare a șase emisiuni de titluri de stat, iar numărul lor va crește în perioada următoare,

Scăderea lichidității și perspectivele inflaționiste au influențat piața monetară, unde indicii ROBOR au continuat să atingă noi maxime ale ultimilor trei ani. Indicele la trei luni a crescut la 1,88%, cel mai mare începând cu iunie 2014, cel la șase luni a urcat la 2,04%, maxim din 28 noiembrie 2014, iar cel la nouă luni la 2,09%.

Monedele din regiune se depreciau față de euro, cea poloneză la 4,229 – 4,249 zloți iar cea maghiară la 309,7 – 310,7 forinți.
Perechea euro/dolar se tranzacționa în culoarul 1,1753 – 1,1782 dolari, după ce indicele calculat de Institutul Ifo, care măsoară climatul de afaceri din Germania a crescut la 116,7 în această lună, de la 115,3 în septembrie.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura