Răspunsul şocant al părintelui Arsenie Papacioc. M-a întrebat o fată: „Care-i prima condiţie să fii maică?”

Părintele Arsenie Papacioc s-a stins din viaţă în 19 iulie 2011 în obştea monahală căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol.  

Cele mai importante vorbe de duh al părintelui Arsenie Papacioc:

1. Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă!

2. Smerenia este arta de a sta la locul tău.

3. Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou.

4. Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi.

5. Învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.

6. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu.

7. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă.

8. Un creştin este un erou permanent şi nu un milog.

9. Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră.

10. Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspin poate să fie o rugăciune.

11. Scopul căsătoriei este mântuirea unuia prin celălalt.

12. Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou.

13. Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează Învierea.

14. Nu sunt întru totul pentru o mare nevoinţă. Sunt mai mult, pentru o mare trezie! Pentru că nu nevoinţa în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă şi smerită, prezenţa continuă a lui Dumnezeu în viaţa noastră.

15. [Chemarea călugăriei] E o nebunie pentru Hristos, o dorinţă mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu şi atât! Bineînţeles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din raţiune, chiar o înaltă raţiune. Nu se face. Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos. M-a întrebat o fată, impresionată de slujba de maici: „Care-i prima condiţie să fii maică?” Zic: „Să fii nebună!” I-am spus ca să cuprind totul şi să scap. Şi am urmărit-o şi am văzut că a înţeles. Cu nebunul nu te mai poţi împăca! La balamuc şi gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mânăstire şi gata!

Sursă: Adevărul

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura